SPORTURI  »  HANDBAL  »  CUPA VÂLCII

SCM Rm. Vâlcea-HC Zalău 32-25 // Kristina Liscevic a impresionat la debutul pentru campioana României » Ce au declarat Florentin Pera și Gheorghe Tadici

Kristina Liscevic // foto: Marius Ionescu
Kristina Liscevic // foto: Marius Ionescu

Articol de - Publicat vineri, 02 august 2019 18:32

Kristina Liscevic, 29 de ani, centrul „naționalei" Serbiei, a debutat vineri, la Rm. Vâlcea, în tricoul cu numărul 71 al campioanei României. SCM a învins-o pe HC Zalău cu 32-25, într-un meci contând pentru „Cupa Vâlcii”. 

Ea nu a apucat să joace până acum pentru că s-a accidentat în perioada de pregătire. În momentul în care a intrat pe teren, sârboaica a fost imediat remarcată de toată lumea. Viteza de mânuire a mingii, depășirile sale, dar și angajamentul din joc nu au putut scăpa fanilor echipei vâlcene.

„Era foarte nerăbdătoare să intre în joc. Am văzut la ea dorința de a juca, de a debuta. Și în timpul jocului, când o chemam la schimbare, dorind să le dau minute egale tuturor jucătoarelor, ea îmi spunea că mai poate evolua, că nu se simte obosită”, a dezvăluit antrenorul Florentin Pera.

Liscevic a fost golgeterul echipei daneze Team Esbjerg, cu care în sezonul trecut a jucat finala Cupei EHF.

Plus în faza de atac

Chiar dacă nu a avut-o pe Fernandez Fraga, Vâlcea a arătat foarte bine în jocul cu HC Zalău, mai ales în faza ofensivă. Vâlcencele au marcat cu ușurință în momentele în care au ridicat viteza jocului, ieșind în evidență, pe lângă Liscevic, alte două jucătoare nou-venite: pivotul Asma Elghaoui și interul dreapta Mireya Gonzalez.

Un joc solid a făcut însă și Irina Glibko, iar Iulia Dumanska a ridicat spectatorii în picioare prin paradele sale.

HC Zalău a arătat potențial pentru actuala ediție de campionat. Echipa lui Gheorghe Tadici, cea mai tânără din Liga Națională, poate crește de la meci la meci, bazându-se pe un nucleu de handbaliste care au trecut pe la loturile naționale de junioare și tineret.

„Pentru această fază a pregătirii sunt mulțumit. Sigur că noi nu o să ne putem bate cu Vâlcea și CSM București, care au cele mai importante loturi, dar o să încercăm să ne clasăm cât mai sus. Pentru noi, obiectivul ar fi locurile 8-12, dar nu o să ne mulțumim cu puțin”, a declarat Tadici

SCM Rm. Vâlcea 32
Dumanska, Ciucă, Batinovici – Badea 3, M. Gonzalez 4, Florică 2, Zamfirescu, Glibko 6, Băcăoanu 1, Stamin 2, M. Lopez 3, Elghaoui 5, Adespii, Liscevici 5, D. Marin 1.
Antrenor: Florentin Pera

HC Zalău 25
Kelemen, Sabău, Sara Abed Kader – B. Berbece 3, Pricop 2, T. Popescu, Nichitean 1, Severin 2, Cr. Nica 4, Coman, Vrabie 4, Dana Abed Kader 4, Mihart 1, Lazea 1, Șerban, Tecar 3
Antrenor: Gheorghe Tadici

Vezi și:

SCM Rm. Vâlcea și-a pierdut briliantul! Alicia Fraga Fernandez e în pericol să rateze Supercupa cu CSM București

Citește și:
Oferta de 4 milioane de euro pe care Becali a refuzat-o: „A cerut 20”
Superliga
Oferta de 4 milioane de euro pe care Becali a refuzat-o: „A cerut 20”
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Superliga
Au intrat utilajele pe stadion imediat după „finala” de titlu din Superliga » „Oblemenco” va fi modernizat
Gigi Becali și-a ironizat un rival, în direct la TV: „Când vorbiți cu el, întrebați înainte: «Câtă șampanie ați băut?»”
Superliga
Gigi Becali și-a ironizat un rival, în direct la TV: „Când vorbiți cu el, întrebați înainte: «Câtă șampanie ați băut?»”
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
Altele
Ramona Olaru, vedeta Antenei, antrenament neobișnuit » Antrenorul a rămas surprins: „Dă bine?”
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Un fost fotbalist român este judecat în Anglia, după ce a înjunghiat un jurnalist la ordinul Iranului!

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează