SPORTURI  »  TENIS  »  US OPEN 2019

US OPEN 2019 // Bianca Andreescu face istorie la debutul la US Open! Canadianca, într-o galerie selectă după calificarea în sferturi + cine îi stă în cale pentru un loc în semifinale

Articol de - Publicat miercuri, 04 septembrie 2019 19:36

Bianca Andreescu, canadianca în vârstă de 19 ani de pe locul 15 WTA, a rezolvat ecuația Taylor Townsend (23 de ani, 116 WTA), pe care a învins-o cu 6-1, 4-6, 6-2, și e în „sferturile" newyorkeze la debutul ei în turneul de Mare Șlem, unde o întâlnește la noapte pe Elise Mertens (23 de ani, 26 WTA). 

I s-au întâmplat multe în acest sezon, și bune, și rele, dar excepționalele vârfuri fac uitate acele luni de absență din cauza accidentării la umăr. Odată revenită în circuit, campioana de la Indian Wells a făcut să se vorbească din nou despre ea la superlativ. După titlul de la Toronto, lasă acum urme vizibile la US Open. 

Luni noapte, tânăra a trecut de Taylor Townsend, 6-1, 4-6, 6-2, și s-a calificat între primele opt în turneul de Grand Slam, ultimul al anului din această categorie. 

În 2018, pierdea în primul tur al calificărilor la New York în fața sârboaicei Olga Danilovici. Era pe locul 208 în lume, chinuită de probleme la spate și de lipsa de încredere în jocul ei. Cât de mult s-au schimbat însă lucrurile într-un an! Debutul pe tabloul principal de la Flushing Meadows, ca numărul 15 mondial, i-a adus și cea mai bună performanță în concursurile majore. Și cursa nu s-a încheiat încă! 

„Orice turneu în care intru – vreau să-l câștig. Da, aștept mult de la mine, dar voi lua meci cu meci pentru că am multe adversare dure înainte de a ajunge în finală”, a declarat canadianca la conferința de presă de după meci, cu o fermă siguranță de sine. 

Nu a fost surprinsă 

Întâlnirea cu Townsend, jucătoarea americană care impresionase, la rândul ei, prin stilul ofensiv și numeroasele veniri la fileu, a reprezentat un test trecut cu notă mare. Taylor o eliminase în turul secund pe Simona Halep, numărul 4 mondial, pentru cea mai importantă victorie a carierei și redeșteptase gustul fanilor pentru un tenis agresiv în cel mai clasic sens al său. 

Dar Andreescu nu s-a lăsat surprinsă. Prezența constantă în față a americancei a fost gestionată cu passing shot-uri și loburi eficiente, astfel încât Townsend a avut în primul set un procentaj de reușită la fileu de doar 41%, față de 60% cu Halep. 

În partea a doua, americanca a schimbat un pic tactica și a avut succes, dar în decisiv aproape totul a fost din nou la discreția canadiencei. „La antrenamentul din ziua precedentă am lucrat mult la passing shot-uri și cred că s-a văzut. Cred însă că în general am passing shot-uri bune”, a explicat, dezvoltând apoi despre jocul ei: 

„Lucrez la varietate de când am început tenisul. Îmi place să schimb ritmul. Cred că sunt destul de pricepută în rezolvarea problemelor pe terenul de tenis, ceva ce s-a perfecționat în timp, odată cu antrenamentele”. 

„A funcționat în ultimele două luni”

În continuare, Bianca o va întâlni pe Elise Mertens, semifinalistă anul trecut la Australian Open. O adversară diferită decât îndemânatica Townsend, agresivă, luând mingea repede și punând presiune devreme în punct. 

„Voi intra pe teren și-mi voi face jocul pentru că a funcționat în ultimele două luni", a anunțat Andreescu. Pentru că, da, pare să aibă succes indiferent de ceea ce se petrece de partea cealaltă a fileului. După cum spune chiar ea, e o "great problem solver”. Și din ce în ce mai mult o candidată la cucerirea trofeulu.

„Anul acesta este cel mai bun din cariera mea de până acum. Niciodată nu am mai avut atât de multă încredere în mine și în jocul meu”
Bianca Andreescu

Istorie la debut 

Dintre jucătoarele active, înaintea Biancăi doar două au ajuns în sferturi de finală la US Open de la debut: Venus Williams în 1997 – a atins chiar finala în acel an și Belinda Bencic în 2014, pe atunci în vârstă de 17 ani. 

În anii 2000 a mai reușit acest lucru Agnes Szavay, în 2007, unguroaica retrăgându-se din tenis între timp din cauza accidentărilor. Alte opt jucătoare au mai avut aceeași reușită, numele cele mai sonore de pe listă fiind Chris Evert în 1971, la 16 ani, Tracy Austin în 1977, la numai 14 ani, și Pam Shriver în 1978, de asemenea la 16 ani. 

Vezi și: 

Darren Cahill, fermecat de Andreescu: „Ceva impresionant!”

Citește și:
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
Superliga
Dennis Politic este istorie la FCSB! Cedat la reduceri + Care este situația cu Dinamo
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Tenis
La 1:30 noaptea în Melbourne, eternul Novak Djokovic revine în finala Australian Open! Duel fenomenal de 4 ore cu Jannik Sinner
Denis Alibec, prezentat oficial la noua echipă
Superliga
Denis Alibec, prezentat oficial la noua echipă
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
Tenis
Alexander Zverev, explozie de furie în semifinala cu Carlos Alcaraz: „Mereu îi protejați pe ăștia doi!”
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Uzina Dacia din Maroc a depășit în premieră fabrica din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Decizie ȘOC: Ana Maria Bărbosu a rămas fără medalia olimpică de la Paris! Informația care ZGUDUIE sportul românesc

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (9)
merace
merace  •  04 Septembrie 2019, 23:30

Pentru Simona, tot respectul, performanta ei e uriasa in tenisul romanesc, cred ca l-a depasit si pe Nastase, sper sa ramana acolo sus inca multi ani si sa mai ia titluri mari!

cristiano9ron
cristiano9ron  •  04 Septembrie 2019, 23:29

E mai puternica decat Halep si are un joc mai variat si mai tehnic.. dar cred ca sta cam *** cu ambitia/atitudinea, mi se pare ca are cam multe ''fumuri'' si o poate trage in jos!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

merace
merace  •  04 Septembrie 2019, 23:26

Bravo, Bianca, si succes mai departe! Meciul cu Mertens e la noapte, nu stau sa-l vada, dar sper ca dimineata sa aflu ca Bianca e in semifinale!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează