INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PRELIMINARII CE 2020

Serbia - Portugalia 2-4 » VIDEO Gol şi pe Marakana! Cristiano Ronaldo nu i-a iertat pe sârbi

Articol de - Publicat duminica, 08 septembrie 2019 12:22 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 12:40

Campioana Europei a bifat primul succes după două remize acasă, cu Cristiano Ronaldo decisiv şi portarul sârb complice. 

Căpitanul are 89 de goluri la naţională şi se apropie la 20 de recordul lui Ali Daei.

Portugalia nu a strălucit, dar a dansat fericită la final în ploaia de la Belgrad (4-2). Sârbii au alergat tot meciul zadarnic după egalare şi au sperat în repetarea remizei din tur, doar că individualităţile au făcut diferenţa. Pe de o parte, Dmitrovici, care a ieşit hazardat la deschiderea scorului, iar pe de alta, superexecuţia lui Guedes, şut la vinclu, şi abilitatea lui Ronaldo, ce i-a desprins pe lusitani la 3-1 (la limita ofsaidului), golind Marakana.

A alunecat în faţa porţii

Cristiano a ajuns astfel la 89 de reuşite în naţională, pentru care a înscris prima oară în 2004 contra Greciei. E cel mai bun marcator în activitate şi mai are 20 de goluri până la recordul mondial deţinut de iranianul Ali Daei. Atacantul lui Juventus fusese aproape să scuture plasa porţii din două lovituri libere, din care a trimis mingea foarte aproape de ţintă în debutul reprizei secunde. S-a pus însă şi într-o situaţie mai puţin plăcută când, la 0-0 în minutul 30, a alunecat chiar în faţa portarului, încercând un călcâi dintr-o poziţie afară din joc.

32de ani trecuseră de când Serbia/Iugoslavia nu mai încasase cel puţin patru goluri acasă, 1-4 cu Anglia pe 11 noiembrie 1987, tot la Belgrad

"Portugalia poate deveni cea mai bună echipă din lume în următorii ani, nu e deloc simplu să marchezi patru goluri la Belgrad. Am comis multe erori tactice în faţa unui adversar cu multă calitate care merita să câştige"
Nemanja Matici, mijlocaş Serbia

"Mă aşteptam ca Serbia să joace mai ofensiv acasă şi să putem profita pe contraatacurile rapide cu Guedes şi Cristiano. Au jucat însă destul de închis şi ne-au creat probleme, probabil că le convenea încă un egal"
Fernando Santos, selecţioner Portugalia

Vezi și: 

ANGLIA - BULGARIA 4-0 // Harry Kane, hattrick de senzație în preliminarii! A depășit un jucător legendar în topul marcatorilor englezi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”


Comentarii (1)
nucu43
nucu43  •  08 Septembrie 2019, 13:05

Ati uitat sa spuneti ca golul lui Ronaldo a fost marcat din pozitie neregulamentara.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează