Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu - Publicat joi, 03 octombrie 2019 09:00
Duelul dintre FCSB și Dinamo aduce pe teren și cel mai bun pasator din acest sezon. Dan Nistor are 7 pase de gol în acest sezon, atâtea câte strâng împreună aproape toți jucătorii ofensivi ai roș-albaștrilor
- FCSB - Dinamo se joacă sâmbătă, 5 octombrie, de la ora 20:30, pe Arena Națională. Meciul va fi transmis pe TV Digi Sport, TV Telekom Sport, Look Sport și liveTEXT pe GSP.ro.
FCSB va avea în față, sâmbătă, cel mai bun pasator din Liga 1. Dan Nistor se va prezenta la confruntarea cu vicecampioana cu cifre foarte bune: în actualul sezon are nu mai puțin de 7 pase de gol.
Nu doar că nivelul este unul senzațional, dar dinamovistul face aproape cât toată echipa FCSB-ului la un loc! Dintre cei care sunt anunțați titulari în formația lui Bogdan Vintilă, Coman și Oaidă stau cel mai bine la acest capitol, dar au reușit doar câte două assisturi.
În plus, Nistor a evoluat mult mai puțin în 2019-2020 față de cei de la FCSB. A fost accidentat în startul sezonului și are doar 7 partide bifate în tricoul alb-roșu, ceea ce îi produce o medie de o pasă de gol la fiecare meci disputat.
De fapt, aportul pe care el îl are în revenirea lui Dinamo e decisiv.
Fără el, în primele 5 etape, echipa a făcut 3 puncte, în timp ce cu el pe teren, în următoarele 5 runde, Dinamo a făcut 10 puncte și a urcat în ierarhie.
Mai mult, Nistor a fost hotărâtor și la meciul din Cupa României, din 16-imile de finală, 3-1 la Arad, cu UTA, cînd Dan a marcat o dată și a oferit două pase de gol.
Nistor vs pasatorii FCSB
JUCĂTOR / PASE DE GOL*
Nistor 7
Fl. Coman 2
Oaidă 2
Tănase 1
Man 1
Ov. Popescu 1
* în toate competițiile în actualul sezon
Va fi convocat la națională
Forma bună în care se regăsește Nistor îi va aduce o convocare la prima reprezentativă. În aceste zile, Cosmin Contra urmează să anunțe și numele fotbaliștilor din Liga 1, iar dinamovistul se va regăsi între opțiuni. De fapt, prezent ieri la ProX, selecționerul s-a referit la postul de mijlocaș central la echipa națională, mai ales după ce Pițurcă l-a propus pe Bancu pentru această poziție:
„Cred că în momentul de față, avem multe soluții pentru postul de mijlocaș central, Răzvan Marin, Cicâldău, Nistor. Acesta din urmă e într-o formă foarte bună în ultima perioadă”.
„Nistor? Eu cred că nu ar avea loc să joace la noi”
-elmuth Duckadam, președinte imagine FCSB
7,33 e medialui Nistor la notele GSP în acest sezon. Niciun jucător de la FCSB nu atinge acest nivel, primul e Florinel Coman, 6,53
61 de pase de golare Nistor în toate cele 279 de meciuri de Liga 1, cele mai multe dintre cei care evoluează acum pe prima scenă
Citește și:
A numit țara-model pentru România: „Nu trebuie copiat 100%, putem să adaptăm!”