INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA - TURCIA 1-1

Roxana Mărăcineanu, românca din fruntea Ministerului Sportului din Franța, ia atitudine contra Turciei: „Cerem sancţiuni exemplare din partea UEFA!"

Articol de - Publicat marti, 15 octombrie 2019 13:55 / Actualizat vineri, 17 ianuarie 2025 13:52

Ministrul francez al Sportului, Roxana Mărăcineanu, se revoltă, după ce jucătorii turci au sfidat avertismentele în meciul cu Franța, 1-1, salutând iar milităreşte la meciul cu campioana mondială de la Paris.

Franţa n-a putut să bată luni Turcia nici la Paris (în tur pierduse cu 0-2!) şi egalul amână verdictul în privinţa calificării. Dincolo de rezultatul neaşteptat, „cocoşii" au avut şi surpriza neplăcută ca oaspeţii să ignore toate avertismentele şi să salute din nou milităreşte în semn de susţinere a intervenţiei armate din Siria, repetând scena de la meciul cu Albania. 

În absenţa preşedintelui Macron, dar şi a ministrului de Externe, a luat poziţie Roxana Mărăcineanu. 

„E un gest sfidător cu care au stricat tot meciul şi contrar oricărui spirit sportiv. Cerem ca UEFA să adopte sancţiuni exemplare. Mulţumesc federaţiei şi forţelor de ordine că au asigurat derularea partidei în bune condiţii", a postat pe contul de Twitter fosta campioană mondială la înot de origine română şi actualul ministru francez al Sportului.

Vezi și:

Pep Guardiola critică justiția din Spania, după condamnările separatiștilor catalani: „Atac la drepturile omului”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
Superliga
Andrei Cordea a refuzat să joace în Petrolul - CFR Cluj: iată motivul!
A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” în costume și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”
Altele
A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” în costume și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Superliga
„Dacă am deschide frigiderul...” » Diana Șucu l-a pus la punct pe Pancu, în numele lui Andrei Șucu, puștiul prins la mijloc după o decizie curioasă. Apoi a șters postarea!
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Superliga
Șocat de imaginile de astăzi din Superligă: „Nu-mi spune! Cum e posibil, oameni buni?!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (6)
100002473541087
Danut Ognean  •  15 Octombrie 2019, 20:04

cinste ei

ucluj2011
ucluj2011  •  15 Octombrie 2019, 15:53

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

utilizator șters
utilizator șters  •  15 Octombrie 2019, 14:59

Comportament tipic romanesc , poate spera la o pomana marca Uefa ,un 3-0 la masa verde))))Roxana este mai frantuzoaca decat francezii nascuti de generatii in Franta )))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează