FOTBAL  »  Superliga  »  CONFLICT

Dan Alexa, pus în situații neașteptate după palma primită de la Anamaria Prodan: „Au început femeile să mă oprească pe stradă” + Ce i-a spus Mircea Lucescu

Articol de GSP - Publicat sambata, 26 octombrie 2019 20:30

Dan Alexa (39 de ani), ultima dată antrenor de la Astra, s-a amuzat de momentul în care a fost lovit de impresarul Anamaria Prodan, după remiza cu FC Botoșani, scor 2-2.

Tehnicianul susține că a discutat și cu Mircea Lucescu despre acest incident.

„Am vorbit cu Mircea Lucescu despre acel episod și mi-a spus să stau liniștit, că i se poate întâmpla oricui așa ceva. Ba o nevastă de fotbalist care nu e folosit, ba alte asemenea momente neprevăzute. Nu știu dacă nea Mircea a pățit așa ceva sau altcineva, dar și acum la fel aș proceda”, a spus Dan Alexa la Radio Sport 1.

Alexa spune că după acest episod multe femei l-au oprit pe stradă: „Partea haioasă este că mult timp după aceea foarte multe femei mă opreau pe stradă să-mi mulțumească și să mă aprecieze. Oare de ce? M-au deranjat mulți oameni care mă cunosc și spuneau că am pierdut vestiarul, doar că după aceea am făcut cel mai bun meci, la Craiova, am ratat penalty. Egal cu Viitorul. Asta m-a deranjat mai mult decât mediatizarea exagerată”. 

Anamaria Prodan a explicat momentul

Anamaria Prodan a comentat gestul la GSP Live: „A fost o reacție copilărească. Greșeala mea e că reacționez la impuls. A fost o discuție despre două transferuri nereușite. M-am enervat foarte tare și m-am aprins. Dan niciodată nu ar da într-o femeie, de-asta nu a ripostat.

Astea sunt niște prejudecăți și niște prostii. Nu se aștepta să am o asemenea reacție. E greșeala mea, mi-o asum. Nu trebuia să fac asta, indiferent câți nervi aș fi avut. Am de lucrat la asta.

Nu știu de ce s-a înverșunat toată lumea. Toată lumea, în loc să vorbească despre Halep, vorbea despre mine. A fost o prostie. Simona scrisese istorie pentru România! Nu este o mândrie pentru mine sau pentru noi ca popor că am rivalizat cu așa ceva”.

VIDEO cu pumnul dat de Anamaria Prodan lui Dan Alexa

Vezi și:

Dan Alexa, atac la Becali, după scandalul cu Anamaria Prodan: „Lătrăii care vorbesc sunt patetici. Noi dăm lecții de viață tuturor milogilor de bărbaţi care fac circ la televizor”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
Stiri extrasport
La 4 ani de la divorțul de Gerard Pique, Shakira se iubește cu un fost star de la Real Madrid
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
Nationala
FRF și-a ales favoritul și a început discuțiile pentru postul de selecționer al României U21
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Box
A fost spaima ringului, l-a refuzat pe Tyson și 10.000.000 de dolari, iar acum a fost surprins printre gunoaie: „Caut ceva de mâncare!”
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Altele
Cauza morții subite a lui Daniel Oprea, nutriționistul lotului național și prezentator la TVR » Înmormântat în ziua în care ar fi împlinit 53 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (16)
1992024127509850
Cantaragiu Cristinel  •  28 Octombrie 2019, 09:41

Trăim intr o țară nebună de tot.Intr o societate normală, o asemenea femeie ar fi fost considerată persona non grata.Dar cum la noi se urmărește circul ieftin, normal ca i s a făcut publicitate, iar asta îi convine,iar la câtă meschinărie zace in acea ființă i a convenit că a fost in prim plan, chiar dacă în sens negativ.Duduia,să ne înțelegem,nu are scrupule,ca să reziști intr o lume dominată autoritar de bărbați cum e cea a fotbalului, să avem pardon...

bulletproof
bulletproof  •  28 Octombrie 2019, 06:27

***????????????????

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

utilizator șters
utilizator șters  •  27 Octombrie 2019, 17:06
Postat de utilizator șters pe 27 Octombrie 2019, 10:18

Iată un meltean ca la carte

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (16)
Comentează