SPORTURI  »  INVESTIGATII EXTRASPORT  »  TOLO.RO

CSM apără „reputația profesională” a procurorului DIICOT care l-a inculpat pe redactorul-șef al secției muzicale pentru că a dezvăluit deplasările șefulului numit de PSD la Radio România!

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 august 2019 07:00

Procurorul DIICOT Robert Fleckhammer a reclamat Libertatea la CSM și acesta i-a dat dreptate. DIICOT pierduse cazul în fața a două instanțe, care au constatat că procurorul o inculpase pe jurnalista SRR deși ea oferise presei nu secrete, ci informații publice.

De Adriana Oprea, Cătălin Tolontan

Pe 16 aprilie 2019, Libertatea a început o serie de dezvăluiri despre felul în care Gabriela Scraba, redactor șef al secției muzicale din SRR, a fost inculpată de DIICOT pentru că a furnizat către jurnaliști și sindicaliști deplasările lui Ovidiu Miculescu, fostul director al radioului public, propus de guvern și votat de majoritatea PSD a Parlamentului.

Informațiile erau publice, dar procurorul Robert Fleckhammer a considerat că ziarista SRR a comis mai multe infracțiuni.

110.000 de €cheltuise președintele SRR Ovidiu Miculescu în doi ani pe deplasări internaționale, el zburând cu business class

Cum Gabriela Scraba a fost pusă în fața variantei de a fi suspendată din funcție, asta însemnând imposibilitatea de a-și mai întreține fata cu autism, ziarista a semnat un acord de recunoaștere a vinovăției. Ea a acceptat să fie condamnată la un an și trei luni de închisoare cu amânare!

1Gabriela Scraba (Foto:Bucuresti FM/Alexandru-Dolea)

”Dar aceasta e o infracțiune care nu există!”, i-a spus un avocat Gabrielei Scraba. În instanță, inculpata a revenit asupra acordului. Iar două instanțe consecutive i-au dat dreptate.

Procurorul de caz Robert Fleckhammer s-a considerat lezat de articolele din Libertatea și s-a adresat CSM, care a repartizat cazul Inspecției Judiciare.

Printre altele, procurorul a argumentat:

  • ”Doamna Scraba Gabriela nu și-a manifestat dorința de a-și angaja avocat și pentru că asistența juridică nu era obligatorie s-a procedat la audierea acesteia”.
  • ”Cererea de încheiere a unui acord de recunoaștere a vinovăției a fost formulată chiar de doamna Scraba Gabriela”.
  • ”În articole au fost aduse acuzații grave, nefondate la adresa mea”.
  • ”Reputația mea de magistrat-procuror cu vechime de peste 20 de ani, care am obținut calificativul ”foarte bine” în această perioadă, a fost grav afectată”.
  • ”A fost afectată și imaginea instituției din care fac parte”.

Inspecția Judiciară și, apoi, secția de procurori a CSM au luat act de faptul că judecătorii au constatat că procurorul nu a avut dreptate, pentru că ”informațiile furnizate de inculpat nu constituiau informații nepublice”.

De asemenea, CSM a văzut că Gabriela Scraba i-a spus din prima procurorului că a dat informațiile ”din dorința de a face cunoscută opiniei publice situația din RRA”.

Dar, în privința articolelor, CSM a considerat că ele au fost ”prezentate distorsionat și vădit subiectiv”.

De aceea, Consiliul Superior al Magistraturii a hotărât să se exprime pentru apărarea ”independenței, imparțialității și reputației profesionale” a procurorului DIICOT care a inculpat-o pe jurnalistă.

Decizia CSM nu are o natură executorie, dar e simbolică pentru felul în care forul care este garantul independenței justiției ca serviciu public privește rolul informației publice în societate.

Citește și:
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Superliga
Audi pentru staff, Volkswagen pentru jucători » Dinamoviștii și-au luat azi în primire noile mașini
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Campionate
Abia s-a despărțit de iubita influencer și Barcelona vrea să-l vândă acum dintr-un motiv stânjenitor
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Campionate
Starul lui Liverpool a făcut show la nunta „ca în România”
Peter Crouch și soția Abbey, poveste de pomină din noaptea nunții: „A tras pătura de pe mine, aveam o bere la subraț”
Campionate
Peter Crouch și soția Abbey, poveste de pomină din noaptea nunții: „A tras pătura de pe mine, aveam o bere la subraț”
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează