GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Coincidențele care transformă Islanda - România în cel mai interesant meci de la baraj

Articol de GSP - Publicat sambata, 23 noiembrie 2019 12:55

Am avut de luat Nordul bucată cu bucată. Am făcut egaluri cu Norvegia, am bătut de două ori Feroe și am luat-o pe coajă de la Suedia de fiecare dată în această campanie. 

Două victorii, două egaluri, două înfrângeri. Suntem cumva pe zero în lupta cu Nordul și pornim de la 0-0 în cel mai important meci pentru România în 2020. Apoi urmează, sperăm cu sufletul și cu inima, finala pentru calificarea la Euro cu una dintre vecinele noastre.

Practic, cu Suedia calificată, Norvegia cotată sub Serbia la baraj si Feroe eliminată, acesta este unul dintre cele mai importante meciuri ale nordicilor. Pariorii spun că Islanda ar avea cele mai mari șanse, însă diferența de zero-virgulă la cote nu ne face outsideri, ba chiar ar trebui să ne întărâte, să ne facă să ne adunăm mai bine pentru acest meci.  

La fel de interesant e că nu prea există campanie de calificare la un turneu final în care să nu fi avut meciuri cu nordicii. Danemarca, Norvegia și Feroe sunt echipele cu care am jucat cel mai des în calificări. Cu Islanda am jucat de două ori, în campania de calificări pentru Mondialul din Franța ‘98. În ambele meciuri am bătut cu 4-0! 

Hai și acum o dată și bine! Cotele României pentru meciul cu Islanda și pentru calificarea la Euro sunt AICI

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Nationala
Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga
Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box
„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein


Comentarii (3)
fibra
fibra  •  09 Decembrie 2019, 14:13

Sa nu fie acum 0-4.

adiktedz
adiktedz  •  27 Noiembrie 2019, 18:31

Pai voi comparati echipele din 98 cu cele de acum, sterg islandezii cu noi pe jos , fiti seriosi

2547756898670923
Emil Axentiev  •  24 Noiembrie 2019, 23:23

Mizerie de articol marca GSP..

Vezi toate comentariile (3)
Comentează