SPORTURI  »  TENIS  »  WTA

Simona Halep, ce performanță EXCEPȚIONALĂ » Doar Serena Williams o întrece în topul celor mai bune jucătoare ale deceniului

Articol de GSP - Publicat vineri, 13 decembrie 2019 10:22

Simona Halep (28 de ani, 4 WTA) este a doua cea mai bună jucătoare a deceniului, după Serena Williams (38 de ani, 10 WTA), într-un top alcătuit de Tennis.com & Tennis Channel. 

Performanțele Simonei o poziționează peste jucătoare precum Kim Clijsters, Victoria Azarenka, Maria Saharapova sau Angelique Kerber și demonstrează încă o dată constanța formidabilă a româncei. 

Doar între 2013 și 2019, Halep a cucerit 19 titluri, dintre care două de Mare Șlem (Roland Garros și Wimbledon), strângând, de asemenea, 64 de săptămâni în fruntea clasamentului (locul 10 all-time) 

„Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018, românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi la Wimbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice”, a fost caracterizarea pe care Simona a primit-o din partea celor de la Tennis.com & Tennis Channel.  

TOP 10:

10: Maria Shaarapova 

9. Naomi Osaka 
8. Kim Clijsters 
7. Li Na 
6. Caroline Wozniacki 
5. Victoria Azarenka 
4. Petra Kvitova 
3. Angelique Kerber 
2. Simona Halep  
1. Serena Williams 

La băieți, topul e condus de Novak Djokovic, sârbul fiind urmat de Rafael Nadal și Roger Federer.

Vezi și: 

VIDEO Simona Halep și Patricia Țig concurează pentru cea mai frumoasă lovitură a anului 2019

Citește și:
E scandal! Turcii dezvăluie adevăratul motiv al demiterii lui Mirel Rădoi + Și un fotbalist român pus pe liber de Gaziantep!
Campionate
E scandal! Turcii dezvăluie adevăratul motiv al demiterii lui Mirel Rădoi + Și un fotbalist român pus pe liber de Gaziantep!
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
Stiri extrasport
Soția lui Adrian Mutu intră în televiziune » Va fi noua prezentatoare a postului: „E momentul”
L-a luat Craiova! Acord total, Rotaru s-a mișcat rapid: contractul e la semnat
Superliga
L-a luat Craiova! Acord total, Rotaru s-a mișcat rapid: contractul e la semnat
Sportul Studențesc renaște după aproape 10 ani de la dispariție! Cine va fi antrenor și unde va juca echipa
Liga 4
Sportul Studențesc renaște după aproape 10 ani de la dispariție! Cine va fi antrenor și unde va juca echipa
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Profit.ro
LISTA 400 de radare apar pe drumurile din România. Unde vor fi amplasate. O singură ofertă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXPLOZIV! Florin Tănase, atac devastator la MM Stoica după scandalul de la FCSB: „Ar trebui să-l dai ca exemplu, nu să fii smardoi!”

Pădurea „Gheorghe Hagi”: cum arată „stadionul” din Constanța la 3 ani după demolare și zeci de promisiuni pentru startul lucrărilor + Detaliile care frânează construcția și noul termen


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează