SPORTURI  »  HANDBAL  »  SPANIA - OLANDA

CM DE HANDBAL // Mireya Gonzalez, interul al lui SCM Rm. Vâlcea, scrisoare emoționantă înainte de finala CM: „Către mine, când eram o fetiță”

Articol de - Publicat duminica, 15 decembrie 2019 13:34

Spania și Olanda se întâlnesc azi, de la 13:30, în finala Campionatului Mondialului de Handbal feminin din Japonia. Mireya Gonzalez, interul dreapta al Spaniei, dar și al lui SCM Rm. Vâlcea, a compus un mesaj emoționant înaintea finalei. 

Un mesaj pe care și-l adresează ei, cea de acum mulți ani, când începea handbalul și își desena un vis aproape imposibil, acela de a ajunge la echipa națională și de a obține o performanță sonoră alături de colegele ei. De asemenea, în epistola publicată pe contul ei de Instagram, jucătoarea în vârstă de 28 de ani, născută la Leon, mulțumește familiei pentru sprijinul total și necondiționat. 

„Scrisoare către mine, când eram o fetiță, 

Vin ca să îți spun că visurile tale s-au transformat în realitate, că a meritat să te trezești toate duminicile de dimineață ca să te antrenezi, că perseverența și tenacitatea ta ne-au dus până într-o finală de Mondial. Că sunt mândră de tine fiindcă întotdeauna ai luptat și ai crezut că munca poate alimenta talentul. 

Mulțumesc, sincer, îți mulțumesc pentru că ai ascultat sfaturile tatei, că l-ai crezut atunci când ți-a spus «nu te da bătută, hai să mai exersăm un pic» sau când a trebuit să înfrunte comentarii precum «Ce crezi? Că fata ta va ajunge să joace handbal profesionist?» fără să-i tremure vocea când dădea răspunsul. 

Când vei crește mai mult vei avea momentul cel mai dur al carierei tale: o accidentare. Îți vei pierde forța și speranța. Vei avea însă un înger care va avea grijă de tine, cum a făcut-o întotdeauna și o va face mereu. Cu ochii înroșiți de a nopțile nedormite petrecute lângă patul tău, alintându-te și obligându-te să continui, făcând câte un pas în fiecare zi. Și astfel, viața ta va continua să aibă mii de anecdote asemănătoare în care familia ta nu te va dezamăgi niciodată.  

Așa că mulțumește-le pentru fiecare minut, oră și zi în care îți dedică din timpul lor fiindcă datorită lor, azi, îți vei împlini visul”.  

Citește și:

România își știe grupa de la Turneul preolimpic! Întâlnim o echipă pe care am bătut-o de 3 ori în 20 de ani + o vicecampioană olimpică

Citește și:
„Vor promova sigur! Cred că au 7 milioane de euro buget” » Echipa din Liga 2 care își surclasează rivalele încă dinainte de începerea sezonului
Liga 2
„Vor promova sigur! Cred că au 7 milioane de euro buget” » Echipa din Liga 2 care își surclasează rivalele încă dinainte de începerea sezonului
A fugit de Mondial și a încins atmosfera pe insula milionarilor! Iuliana Pepene, escapadă în Mykonos: „Tu ești campioana”
Media
A fugit de Mondial și a încins atmosfera pe insula milionarilor! Iuliana Pepene, escapadă în Mykonos: „Tu ești campioana”
Zlatan Ibrahimovic face o predicție-șoc: „Dacă nu credeți că poate fi campioană mondială, începeți acum!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Zlatan Ibrahimovic face o predicție-șoc: „Dacă nu credeți că poate fi campioană mondială, începeți acum!”
Dinamo - Gornik Leczna, primul amical al verii pentru „câini”: Nuno Campos a debutat cu un succes
Superliga
Dinamo - Gornik Leczna, primul amical al verii pentru „câini”: Nuno Campos a debutat cu un succes
Rețea de magazine din România, vândută
Profit.ro
Rețea de magazine din România, vândută
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FABULOS » De la România - Argentina, în 1994, nu s-a mai întâmplat așa ceva la un Mondial

Elveția - Bosnia, în istoria Cupei Mondiale » Așa ceva nu s-a văzut în 96 de ani


Comentarii (1)
1423984557905776
Florin Stanescu  •  15 Decembrie 2019, 19:54

Respect!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează