Articol de GSP - Publicat vineri, 20 decembrie 2019 19:15
Jurnalista italiană Diletta Leotta, 28 de ani, a făcut senzație în interviul pe care i l-a luat lui Cristiano Ronaldo, 34 de ani, pentru emisiunea sa de la DAZN, „Linea Diletta”.
Presa mondenă din Peninsulă a speculat imediat că între cei doi ar fi ceva mai mult decât o relație profesională. „Au flirtat în direct și s-a simțit că se înțeleg foarte bine și e ceva între ei”, au scris italienii.
„Prima dată când am sărbătorit așa a fost când eram la Real Madrid, într-un cantonament la Los Angeles. Am dat gol în amicalul cu Chelsea și am sărbătorit cu «Siiuuuuu!». Lumea mă întreba de ce am făcut așa, dar eu nu știam. Așa a fost, așa mi-a venit, a fost un gest simplu, natural, pentru că cele mai bune lucruri așa vin, firesc”, a explicat Ronaldo modul în care celebrează golurile.