FOTBAL  »  Superliga  »  CEREMONIE

VIDEO Momente emoționante pentru Steliano Filip! Fundașul Viitorului a fost botezat

Articol de GSP - Publicat vineri, 17 ianuarie 2020 14:17

Steliano Filip, 25 de ani, a făcut un pas important în viața lui: s-a botezat! 
 

Fundașul stânga al celor de la Viitorul s-a botezat pe 5 ianuarie, înainte să plece în cantonamentul echipei lui Gică Hagi. Penticostal fiind, Filip a făcut acest pas la vârsta de 25 de ani, așa cum prevede religia sa. Spre deosebire de ortodocși, penticostalii sunt botezați când ajung la vârsta maturității. 

Într-o ceremonie care a avut loc în localitate Beiuș, Filip s-a botezat în fața a sute de membri ai Bisericii Penticostale. Fotbalistul a fost însoțit de toată familia sa. 

„Părinții mei sunt penticostali și așteaptă de mult acest pas. Suntem 9 frați, iar eu sunt al doilea ca vârstă. Am jucat la Dinamo, am jucat la Hajduk Split și acum sunt la Viitorul. Am emoții mari acum”, a spus Steliano Filip la ceremonie.

„Pentru noi, cea mai mai mare bucurie ar fi să arăți cu mâna în sus după ce dai un gol. Sper să aduci cinste lui Dumnezeu așa cum a făcut-o Kaka”  
Pastorul Vladimir Pustan

Citește și:

Viitorul l-a adus pe Cosmin Bîrnoi de la Poli Iași

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (14)
186158155914984
Cornel Cernat  •  18 Ianuarie 2020, 22:19

a te boteze, a face legămînt cu Dumnezeu e sa lasi toate netrebniciile lumii si sa il urmezi cum l-au urmat apostolii (nu kaka). vladimir pustan *** mănâncă și el o pâine dar e nedrept sa vorbești asa . a jura credinta pana la moarte lui Dumnezeu nu e tot una cu ce credem noi ca facem o baita si gata. pt cine alergi pe teren? pt DUMNEZEU? sau cauti clipa cand dai gol sa ridici o mana in sus. daca fiul lui Dumnezeu a suferit moarte de cruce pt un amărât ca mine si ca altii cu atât si noi tre sa il spun in in smerenie ,ascultare si daca e cazul si in chin. sunt destui care au fa ut p8scarie doar pt ca erau credincioși, or asta ..gata schimba macazul doar asa ca.. Partea bună e legămîntul. Se poate ca DUMNEZEU sa intervină sa il duca pe calea buna. Dumnezeu sa va insufleteasca inima si cugetul plin de lumina sa il aveti!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

parpalache
parpalache  •  17 Ianuarie 2020, 19:56
Postat de utilizator șters pe 17 Ianuarie 2020, 15:37

Hopaaa, îl paște un transfer la FC fcsb! :-))))

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

10204503677230697
Dinu Androniuc  •  17 Ianuarie 2020, 19:10
Postat de Toros Aurelianus pe 17 Ianuarie 2020, 18:47

Du-te ba la ospiciu

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (14)
Comentează