FOTBAL  »  Superliga  »  

„Nu mă aşteptam să fiu înjurat, dar asta e viaţa în România”

Articol de GSP - Publicat luni, 17 martie 2008 00:00

Tehnicianul a explicat absenţa atacantului Bogdan Stancu din primul 11 al Unirii prin faptul că acesta nu se află la potenţialul maxim, după accidentarea suferită în toamnă.

Fost jucător la Steaua, Dan Petrescu s-a declarat foarte dezamăgit de public, care l-a huiduit pe tot parcursul jocului. "Este un sentiment ciudat când vin în Ghencea şi sunt înjurat, aici am crescut, aici am jucat, aici am fost campion şi căpitan.

Nu mă aşteptam să fiu înjurat, dar asta e viaţa în România. Dacă aş merge la Londra, cu siguranţă aş fi aplaudat", a afirmat antrenorul Unirii.

Citește și:
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Superliga
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Superliga
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”

Comentarii (76)
 •  18 Martie 2008, 00:30

omul este antrenor de fotbal si incearca sa-si faca meseria,pe unde lucreaza,atit si nimic mai mult.oare voi aveti 1 gram de creier sa judecati situatia? ginditi ca niste zdrente,ce sinteti.hahalelelor,cind vine vorba de steaOIA,toti sinteti sariti de pe fix,de la oierul sef pina la suporteri!hai farul.

 •  17 Martie 2008, 20:58

Domnule Petrescu nu mai fa pe ofuscatu fiinca nu iesti nici Gerard nici Raul si nici nu ai fost in timp un simbol al Stelei ai fost tot timpul copilul rasfatat al Grupului din Ghencea, numai ca tu ai muscat mana si ai murdarit frumusetea acelui grup atunci cand ai pus botul de Bursuc pe spurcaciunea de Steag tiganesc-rrrrom, pacat esti departe de Lacatus, Balint, Hagi, Belodedici, Stoica, Enei. Ramai la Urziceni Steaua este inca o palarie mult prea mare pentru tine si nu ai invatat sa o respecti

 •  17 Martie 2008, 20:05

BAI NIMICULE CAND PUPI STEAGUL RIVALEI E CA SI CAND AIPUPA-O PE MATA IN BIJBOC(CHIZDA).AI VIOLAT SIMBOLURILE STELEI RAHATULE

Vezi toate comentariile (76)
Comentează