SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA NAȚIONALĂ

Măgura Cisnădie - SCM Rm. Vâlcea 25-22 // Campioana pierde teren! Titlul se va juca la București, pe 11 martie

Articol de - Publicat sambata, 15 februarie 2020 20:00

Măgura Cisnădie venea după 11 meciuri fără victorie în toate competițiile și u mai câștigase un meci din noiembrie anul trecut!

SCM Rm. Vâlcea s-a încurcat azi, la Cisnădie, pentru a treia oară în actuala ediție de campionat! După înfrângerea de la Bistrița și egalul de la Buzău, Vâlcea a pierdut și în fața Măgurii Cisnădie, 22-25! Rezultatul este unul surprinzător având în vedere faptul că sibiencele veneau după o serie interminabilă de meciuri fără victorie. Au fost 11 partide fără succes, între care 9 înfrângeri!

Acum o lună, în Cupa României, campioana SCM Rm. Vâlcea câștigase la Cisnădie cu 28-17!

Echipa pregătită de Alexandru Weber nu mai câștigase niciun meci din 6 noiembrie 2019!

Vâlcea a jucat foarte slab și nu a condus niciodată pe tabelă. Sibiencele s-au instalat din start la conducere profitând de intervențiile incredibile între buturi ale Elenei Voicu. Goalkeeperul Măgurii a terminat prima repriză cu 9 intervenții și un procentaj de aproape 50%! De partea cealaltă, Vâlcea a ratat enorm și nici apărarea, punctul forte, nu a mai fost la înălțime.

După 13-10 la pauză, campioana a încercat să revină, a egalat la 15 și apoi la 17, dar nu a putut să treacă și în avantaj. Linia de 9 metri a fost inexistentă, doar Kristina Liscevici încercând să-și salveze echipa. Greu însă pentru sârboaică de una singură.

De partea cealaltă, Măgura a surprins Vâlcea prin jocul extremelor, Mădălina Predoi și Ana Maria Tănăsie marcând împreună 12 goluri. Doar două ratări, câte una de fiecare, au avut extremele gazdelor.

Vâlcea acuză și arbitrajul Cristinei Năstase și a Simonei Stancu, care nu au penalizat jocul gazdelor la trecerea timpului. Măgura a știut să joace exact la trecerea timpului spre exasperarea oltencelor, care s-au grăbit de fiecare dată și au greșit foarte mult.

Măgura Cisnădie 25
Tănăsie 7, M. Predoi 5, Viniukova 4, Panici 4, Ada Moldovan 3, Nan 1, Senocico 1. Antrenor: Alexandru Weber
SCM Rm. Vâlcea 22
Liscevici 9, Elghaoui 4, Da Silva 2, M. Lopez 2, Norgaard 2, Glibko 2, Fraga 1. Antrenor: Florentin Pera

La egalitate cu CSM București

După acest pas greșit, Vâlcea și marea rivală CSM București sunt la egalitate de puncte. Titlul se va juca, probabil, la meciul direct, de la București, pe 11 martie, dar în ritmul în care au nceput să se încurce, atât vâlcencele, cât și bucureștencele, nu e exclus să mai avem surprize!

Măgura Cisnădie - SCM Rm. Vâlcea 25-22 // Campioana pierde teren! Titlul se va juca la București, pe 11 martie
Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (2)
1037972906348855
Emilian Albu  •  18 Februarie 2020, 08:12

Suporterii din Valcea acuzau CSM-ul ca plateste mercenare din bani publici. CATE MERCENARE ARE ACUM VALCEA ? La Valcea in primele 7 jucatoare toate sunt mercenare, platite din bani publici, plus inca cateva. Credeti ca aceste mercenare vor face performante echivalente cu cele facute de Luminita Hutupan, Steluta Lazar & CO ? Cate jucatoare are Valcea, campioana tarii, la lotul national ? Pe Dumanska (rezerva de portar de la Valcea) si Ciuca (? rezerva de rezerva de portar care ocupa abuziv locul lui Voicu sau a alteia mult mai buna).

partner
partner  •  16 Februarie 2020, 20:19

Dupa ce si-au prelungit contractele vicecampioanele lumii se multumesc doar sa incaseze banii valcenilor... Toate trei au reusit sa bage 3 goluri.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează