FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ - ASTRA 2-1

CFR CLUJ - ASTRA GIURGIU 2-1 // Dan Petrescu începe cu dreptul play-off-ul! Cum arată ACUM clasamentul

Articol de GSP - Publicat luni, 02 martie 2020 20:30

CFR Cluj a învins-o pe Astra, scor 2-1, și e lider solitar în play-off-ul Ligii 1. 

Astra a dezvăluit slăbiciuni ale campioanei de care se teme tot campionatul. Giurgiuvenii au ratat ocazii imense și apoi au egalat în urma unui fault stupid pe care l-a comis Arlauskis în careu.

Lupta pentru titlu va continua, CFR nu are trofeul garantat. Astra a redeschis calculele cu prestația ei curajoasă și inspirată. Alb-negrii au ratat de două ori singuri cu portarul în prima repriză, au încasat un gol de la Deac, după care au înscris și ei.

Supergolul lui Deac, o lovitură de cap cu care a plasat mingea perfect, ca un vârf de careu obișnuit cu duelurile aeriene, a deschis un meci care părea încă unul simplu pentru campioni. Doar că Astra a arătat că are fotbaliști buni și că are și curaj. Insistenți și tehnici, giurgiuvenii și-au creat ocazii clare și au demonstrat că trupa lui Petrescu nu e chiar un monstru, ci o formație cu destule defecte, pe care un adversar bun și norocos le poate specula. Alibec a irosit două faze în care s-a aflat singur în fața lui Arlauskis.

CFR Cluj - Astra, marcat de eroarea lui Arlauskis

Lituanianul cu reflexe formidabile bifează, cam o dată pe sezon, câte un gest greu de priceput. L-a înregistrat aseară: l-a luat de gât pe Fatai într-un moment în care africanul nu mai controla perfect mingea, n-ar fi fost necesară intervenția disperată a portarului. Fatai a căzut și a scos penalty-ul pe care l-a transformat Alibec

Apărarea campioanei, șubredă în prima repriză, a plătit abia în a doua, când Petrescu și fundașii lui mai reglaseră legăturile un pic, Alibec și Fatai nu mai scăpat de Vinicius și de Boli la fel de ușor. Denis s-a mai aflat într-o situație bună, a tras cu stângul peste poartă, de la marginea careului. Prea multe ocazii irosite ca să scoți așa vreun punct la Cluj!

Astra talentată și risipitoare a pierdut, până la urmă, Adrian Păun a înscris spre final. Mai mult decât golul lui au contat toate clipele în care giurgiuvenii nu au profitat de avantajele lor, speriați de aura de invincibilitate pe care adversarii au ajuns s-o vadă deasupra CFR-ului. Și când nu e foarte bună, echipa lui Petrescu învinge pentru că oponenții o consideră tot grozavă. Va avea Craiova sau FCSB îndrăzneala să atace monstrul din imaginația tuturor?

FINAL » CFR Cluj - Astra Giurgiu 2-1

CFR Cluj - Astra, echipele de start

Echipa de start CFR Cluj: Arlauskis - Manea, Vinicius, Boli, Camora - Itu, Hoban, Djokovic - C. Deac, Rondon, Petrila
Rezerve: Sandomierski - Cestor, Omrani, Bordeianu, Țucudean, Păun, Ciobotariu
Antrenor: Dan Petrescu

Astra: D. Lazar - Graovac, Tamaș, C. Dima, Radunovic - Graur, G. Simion, Crepulja, Răduț - Fatai, D. Alibec
Rezerve: Kitanov, Dandea, Biceanu, Begue, David Bruno, V. Gheorghe, R. Petre
Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: „Dr. Constantin Rădulescu”, Cluj

Vezi și: 

VIDEO Dan Petrescu și jucătorii s-au întors la Cluj » Primiți ca niște eroi la aeroport

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (341)
grim_reaper_cu_tesla
grim_reaper_cu_tesla  •  02 Martie 2020, 22:12

Paun aduce doliu in popesti

grim_reaper_cu_tesla
grim_reaper_cu_tesla  •  02 Martie 2020, 22:11
Postat de jack_the_stripper pe 02 Martie 2020, 21:22

Băi, (virgulă)... Tu n-ai învățat nimic de la doamna învățătoare . Și nici de la moșu' (apostrof)... Ai avea probleme și când ai vrea să faci copy-paste, așa că ce pretenții să ai de la unul ca tine? De la teslă ți se trage...

ramurica probleme cu virgula ??? vezi ca ti-a intrat paunul in casa

grim_reaper_cu_tesla
grim_reaper_cu_tesla  •  02 Martie 2020, 21:07
Postat de jack_the_stripper pe 02 Martie 2020, 20:58

Dacă te referi la Steaua (provizoriu numită FCSB), greșești. FCSB joacă inadmisibil de slab. Ceea ce te bucură, după cum văd. Mai bine rămâneai la muncă...

bah tu esti atat de prost, incat nici nu stii cum se numeste echipa lui Becali ...ITI SPUN EU FC FCSB !!!! RETINEEEEEEEEEE FC FCSB !!!! vezi ca te intreb peste 10 min , sa vad daca ai tinere de minte.

Vezi toate comentariile (341)
Comentează