FOTBAL  »  Superliga  »  CORONAVIRUS

Craiova ia în calcul înghețarea campionatului și a început negocierile cu fotbaliștii

Articol de GSP - Publicat luni, 23 martie 2020 19:19

Conducătorii celor de la Craiova au demarat discuții cu jucătorii pentru renegocierea sau încetarea contractelor, afirmă Emilian Hulubei, președintele AFAN. 

Hulubei a declarat că varianta în care niciun meci din actualul sezon nu se va mai disputa a devenit tot mai probabilă. În acest sens, oficialii olteni încearcă să facă economii la club. 

„Au fost conducători care s-au gândit și la varianta asta, au luat și câteva masuri, cum ar fi Craiova, care a avut discuții individuale cu jucătorii pentru a renegocia sau pentru a înceta contractele. Bineînțeles, aici ține și de dorința clubului, dacă nu vă dori să se prelungească. E o negociere între parti și se va semna un act adițional”, a declarat Emilian Hulubei conform Prosport. 

Martic, primul fotbalist pus pe liber

Ivan Martic (29 de ani) și CSU Craiova au ajuns zilele trecute la un acord pentru rezilierea contractului. Fundașul dreapta elvețian a explicat: „Da este adevărat că-mi expira contractul in aceasta vara însă nu am luat pana in acest moment nicio decizie vis-a-vis de viitorul meu. Se poate întâmpla orice și decizia o voi lua gândindu-mă la ce este mai bine pentru mine și familia mea”. 

VIDEO / Ultimele informații despre Covid-19 în România

Citește și alte știri despre fotbalul din Liga 1:

Chipciu, discurs ieșit din tipare despre coronavirus: „Îi înțeleg pe oamenii care s-au întors în România. Nu au condițiile domnului Hagi sau Pițurcă”

Ivan Martic îl contrazice pe Gică Craioveanu! Mesaj clar al fundașului: „M-a durut foarte tare să citesc atâtea mesaje negative primite”

Citește și:

Alex Chipciu are cale liberă spre FCSB! » Curățenie totală la U Cluj: „Trebuie să lupte, nu să stea la căldurică!”
Superliga
Alex Chipciu are cale liberă spre FCSB! » Curățenie totală la U Cluj: „Trebuie să lupte, nu să stea la căldurică!”
Provocare GSP: Cum arată „11-le” ideal al jucătorilor lăsați acasă de Edi Iordănescu? 33 de nume pe lista neconvocaților
Nationala
Provocare GSP: Cum arată „11-le” ideal al jucătorilor lăsați acasă de Edi Iordănescu? 33 de nume pe lista neconvocaților
Doliu în handbalul românesc. S-a stins din viață dublul campion mondial Ștefan Birtalan
Handbal
Doliu în handbalul românesc. S-a stins din viață dublul campion mondial Ștefan Birtalan

La fel ca Ionel Ganea! Un nou fotbalist de legendă a reacționat dur după ce nu a fost invitat la meciul de adio: „Eu am construit această Generație de Aur! ”

O imagine postată de Jose Mourinho din vestiarul Arenei Naționale a devenit virală în Italia: „Unicul pe care îl iubesc”


Comentarii (2)
1616362188580443
Dan Dumitrescu  •  24 Martie 2020, 05:55

Gica Craioveanu, a carui seriozitate nu poate fi pusa la indoiala, a confirmat ca Martici a semnat cu CFR.

1600326643376981
Bogdan Dăbuleanu  •  23 Martie 2020, 21:16

A plecat Martic ?! Tocmai a postat pe rețelele de socializare că nu a plecat... Documentați-vă ????????????

Vezi toate comentariile (2)
Comentează