GSP SPECIAL  »  STIRI EXTRASPORT  »  MESAJ

VIDEO Mihai Neșu, mesaj emoționant de Paște: „Hristos a înviat! Să ne puneam toată nădejdea în Învierea lui Hristos, care S-a jertfit pentru noi”

Mihai Neșu a transmis un mesaj emoționant
Mihai Neșu a transmis un mesaj emoționant

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 aprilie 2020 21:50

Aflat la Oradea, Mihai Neșu (37 de ani) a transmis românilor un mesaj emoționant cu ocazia Paștelui.

 „Dragi prieteni, vă doresc, cu ocazia Sărbătorilor de Paște, pace, liniște sufletească și bună înțelegere între voi, mai ales în perioada asta mai specială. Să ne ajute Dumnezeu, cu mare mila Sa, chiar dacă noi, din neștiință, ne-am îndepărtat de El prin purtarea noastră. Acum, când mai mai ales pentru imunitatea noastră, avem marea nevoie de puterea lui Dumnezeu din Sfintele Taine, Sfânta Împărtășanie, Sfânta Spovedanie, Sfântul Maslu și Sfânta Liturghie.

Avem nevoie de Dumnezeu, dragi prieteni. Toți avem nevoie de Dumnezeu ca să dobândim dreapta socoteală, discernământ, să alegem soluțiile potrivite. Mai ales acum, într-o situație nouă, necunoscută la nivel mondial, din toate punctele de vedere. Dumnezeu, care este Creatorul și doctorul trupurilor și sufletelor noastre, n-are soluția împotriva acestui virus? Are orice! Trebuie doar să ne dorim să colaborăm cu El, să-L rugăm și ne va izbăvi. Acolo unde ne punem nădejdea, de acolo vine și izbăvirea. Hristos a înviat! Să ne puneam toată nădejdea în Învierea lui Hristos, care S-a jertfit pentru noi. Să ne purtăm crucea personală cu răbdare și dragoste”, a fost mesajul lui Mihai Neșu.

Mihai Neșu a rămas paralizat în 2011, în urma unui accident suferit la antrenamentul lui Utrecht. De atunci, acesta s-a dedicat ajutorării celor cu probleme și vrea să construiască centru ultramodern de recuperare. 

„Cred că Dumnezeu mi-a sacrificat trupul ca să-mi salveze sufletul. Mi-a mai ușurat boala și mi-a schimbat un pic felul de a gândi. Așa am tras concluzia că El există și lucrează. E Creatorul nostru. Cea mai mare greșeală a vieții e că n-am stat aproape de Dumnezeu de la început. Mă rog în fiecare zi la Dumnezeu să-mi dea putere să înfrunt orice greutate. Cel mai important lucru e să fac zilnic voia lui Dumnezeu. Ce vrea sunt lucruri simple, dar noi nu înțelegem asta mereu” 
Mihai Neșu, în decembrie 2019 

Citește AICI un interviu tulburător cu Mihai Neșu: „Nu-mi închipuiam că viața unui paralizat poate fi atât de frumoasă!”

Citește și:
DRAMATISM fără margini în cele 4 baraje pentru CM 2026! Italia, un nou DEZASTRU
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
DRAMATISM fără margini în cele 4 baraje pentru CM 2026! Italia, un nou DEZASTRU
Notele GSP, după Slovacia - România! 5 corigenți la Bratislava și singura surpriză plăcută
Nationala
Notele GSP, după Slovacia - România! 5 corigenți la Bratislava și singura surpriză plăcută
Imagini dramatice! Selecționerul Turciei U21 a leșinat imediat după decizia arbitrului, meci abandonat
Campionate
Imagini dramatice! Selecționerul Turciei U21 a leșinat imediat după decizia arbitrului, meci abandonat
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
Altele
Fiul lui Arnold Schwarzenegger, debut spectaculos în culturism! Câștigător la 3 categorii
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Profit.ro
EXCLUSIV ANAF lansează o platformă de vânzare a bunurilor confiscate, la preț redus
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (27)
badie
badie  •  19 Aprilie 2020, 01:29

Adevarat a Inviat! Paste Fericit! Ce suflet frumos are Nesu

229895201308424
Marius George  •  18 Aprilie 2020, 23:58

Tinere .....eu cred ca daca ai luat calea bisericii...lasa "fotbalul" si asa paleste in tara asta de non jucatori .....si imi doresc sa te recuperezi cat mai mult dar osanalele astea nu au nimic in legatura cu sportul.

eterna.terra.nova
eterna.terra.nova  •  19 Aprilie 2020, 01:16

Atata rautate si lipsa de creier...sa va fie rusine. Nesu un om deosebit si puternic

Vezi toate comentariile (27)
Comentează