SPORTURI  »  TENIS  »  ATP

„L-am sărutat pe Rafael Nadal!” » S-a aflat după 20 de ani: jucătoarea din WTA recunoaște idila sentimentală

Rafael Nadal și Maria Francisca Perello, femeia cu care s-a căsătorit în 2019. foto: Guliver/Getty Images +11   FOTO
Rafael Nadal și Maria Francisca Perello, femeia cu care s-a căsătorit în 2019. foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat vineri, 08 mai 2020 12:51

Rafael Nadal (33 de ani, 2 ATP) a avut o scurtă idilă sentimentală cu belgianca Kirsten Flipkens (34 de ani, 77 WTA). Se întâmpla în urmă cu aproape 20 de ani, pe vremea când ibericul avea doar 14 ani.

Secretul a ieșit la iveală, întâmplarea fiind relatată în presa internațională de către Kirsten Flipkens: 

„Suntem de aceeași vârstă, am crescut împreună. Dacă a fost vreodată ceva între noi? Când aveam 14 ani, s-a întâmplat ceva cu Rafael. Dar el nu vorbea engleza la acel moment, așa că n-a fost nimic mai mult decât un sărut și faptul că ne-am ținut de mână”, a povestit Flipkens, potrivit sportskeeda.com.

+6 FOTO
  • Kirsten Flipkens. Sursă foto: Guliver/Getty Images, Instagram Kirsten Flipkens

13a fost cea mai bună clasare a lui Kirsten Flipkens în clasamentul WTA, atinsă în 2013. A câștigat un singur titlu de-a lungul carierei

Rafael Nadal s-a căsătorit cu Maria Francisca Perello

Rafael Nadal s-a căsătorit în luna octombrie a anului trecut cu Maria Francisca Perello, într-un eveniment discret ce a avut loc Porto Cristo, în Mallorca, în exclusivista locație „La Fortalleza”. Povestea lor a început în 2005, unchiul lui Nadal, Toni, făcând-o publică înaintea Turneului Campionilor de la Shanghai. 

Maria Francisca Perello a purtat la nuntă o rochie creată de celebrul designer vestimentar catalan Rosa Clara, în timp ce Rafael a optat pentru o ținută concepută de casa de modă italiană Bruno Cucinelli. 

„L-am sărutat pe Rafael Nadal!” » S-a aflat după 20 de ani: jucătoarea din WTA recunoaște idila sentimentală

Rafael Nadal, un familist convins, a devenit ultimul membru al „Big Four” care se căsătorește: au făcut-o în trecut Roger Federer, Novak Djokovic și Andy Murray, cei trei mari rivali ai ibericului. Nadal rămâne, deocamdată, singurul dintre cei patru care nu are copii. 

Sperietura trasă de Mihaela Buzărnescu, anul trecut, la turneul disputat la Charleston: „Mi-am luat bodyugard de frică”

Citește și alte știri despre tenis:

Rafael Nadal intră în polemică și îi răspunde lui Novak Djokovic: „Va trebui să se vaccineze. Dacă ATP ne obligă, așa vom face”

SPECIAL GSP. Mituri și realități în tenis » De ce clachează jucătorii în momentele cheie? 3 exemple celebre, cu Simona Halep, Federer și Nadal în prim-plan

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (4)
10206397276244152
Catalin Baciu  •  08 Mai 2020, 22:41

Bun fotbalist dar caracter foarte dubios ! Negoiță l-a mirosit bine dar cam târziu !

10206397276244152
Catalin Baciu  •  08 Mai 2020, 22:41

Bun fotbalist dar caracter foarte dubios ! Negoiță l-a mirosit bine dar cam târziu !

1cesare
1cesare  •  08 Mai 2020, 16:52

... Flipkens , jucătoare bună (din nefericire fizicul nu o ajută- 1,65 m) dar pe final de carieră.

Vezi toate comentariile (4)
Comentează