INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  DINAMO KIEV

Mircea Lucescu, discuții de 3 ani cu Dinamo Kiev: „Eu știam de aceste negocieri! Am crezut că vine atunci”

Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev +18   FOTO
Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev

Articol de - Publicat joi, 23 iulie 2020 19:44 / Actualizat joi, 23 iulie 2020 20:46

Florin Cernat (40 de ani), fost mijlocaș la Dinamo Kiev, a comentat decizia lui Mircea Lucescu (74 de ani) de a semna cu echipa din Ucraina, după ce în trecut a stat 12 ani la rivala Șahtior Donețk.

Fostul internațional a comentat reacțiile dure ale fanilor lui Dinamo Kiev după numirea lui Mircea Lucescu și a spus că aceștia se vor calma după ce antrenorul român va obține primele rezultate bune.

„Mă surprinde că abia acum a fost numit. Eu știu că au fost discuții mai vechi, de când a plecat Rebrov de la echipă. Am crezut că vine atunci, acum vreo doi ani (n.r. în 2017). Știam de discuții pentru că am păstrat legătura cu cei de la Kiev.

Sunt optimist pentru că îl știu pe nea Mircea și știu ce poate ca antrenor. Sunt sigur că va avea rezultate pentru că a demonstrat că poate. Am văzut reacțiile fanilor, dar, după primele rezultate pozitive, rivalitatea se va uita. Da, au fost mereu discuții când el era la Șahtior. Spunea mereu că Dinamo e ajutată de arbitri. Dar astea sunt domeniul trecutului”, a declarat Florin Cernat la „Digi Sport Special”.

Cernat a jucat la Dinamo Kiev între 2001 și 2007, cucerind cinci trofee interne.

FOTO. Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev

+13 FOTO

VIDEO Mircea Lucescu, dezvăluiri dintr-o carieră colosală: "Jucătorii m-au făcut dictator!"

Citește mai multe știri despre numirea lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev

Fanii lui Dinamo Kiev nu renunță! Revoltă după numirea lui Mircea Lucescu: „Protestele vin în curând! Am fost scuipați”

Foștii elevi ai lui Lucescu au comentat decizia acestuia de a antrena marea rivală: „Va fi perfect pentru nea Mircea”

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Andrei Ivan a semnat și a fost prezentat oficial: „Gata de luptă”
Stranieri
Andrei Ivan a semnat și a fost prezentat oficial: „Gata de luptă”
Mihai Stoica dinamitează începutul sezonului: „FCSB e favorită la titlu, nu Craiova! Fără discuții” » Ce cred bookmakerii
Superliga
Mihai Stoica dinamitează începutul sezonului: „FCSB e favorită la titlu, nu Craiova! Fără discuții” » Ce cred bookmakerii
100.000 de oameni au „vâslit” la Oslo » Show în fața Palatului Regal la revenirea Norvegiei + Haaland, primit de rege
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
100.000 de oameni au „vâslit” la Oslo » Show în fața Palatului Regal la revenirea Norvegiei + Haaland, primit de rege
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Profit.ro
DOCUMENT Chinezi reclamați în România ca suspect de ieftini. Oferta cu care constructorul unei părți din A0 a câștigat licitația fotovoltaică din Oltenia - reevaluată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (1)
thomassystem
thomassystem  •  23 Iulie 2020, 21:45

Nu-l înțeleg. L-am văzut la TV. Se vede că e bolnav, abia mai respira. E cu sănătatea în pioneze. La ce-i mai trebuia? E putred de bogat.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează