INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  REACȚIE

Răzvan Raț, bulversat după ce Mircea Lucescu a ajuns la Dinamo Kiev: „M-au vrut și pe mine, dar Șahtior face parte din ADN-ul meu”

Răzvan Raț, în perioada Șahtior. foto: Guliver/Getty Images +18   FOTO
Răzvan Raț, în perioada Șahtior. foto: Guliver/Getty Images

Articol de GSP - Publicat sambata, 25 iulie 2020 18:38 / Actualizat sambata, 25 iulie 2020 18:56

Răzvan Raț (39 de ani), jucător important din istoria lui Șahtior Donetsk, a rămas surprins după ce Mircea Lucescu a bătut palma pentru a prelua banca tehnică a rivalei Dinamo Kiev.

„M-a surprins că nea Mircea a ales să o antreneze pe Dinamo Kiev. Am aflat din presă. Nu îi va fi uşor, este un moment de răscruce pentru cei de la Dinamo, dar cred că o să îi ajute. 

Când am jucat în Spania (n.a. la Rayo Vallecano), m-a vrut Dinamo Kiev şi pe mine, au fost discuţii, dar i-am refuzat din start. Nu puteam să mă duc acolo! Şahtior este parte din mine, din ADN-ul meu. Am rămas un fan înfocat al lui Şahtior, îi urmăresc şi acum”, a mărturisit Răzvan Raț, potrivit Prosport. 

„Noi, cu Şahtior, eram an de an în grupele Ligii Campionilor şi chiar ajungeam în optimi. Până să vină Ahmetov, toată Europa vorbea doar de Dinamo Kiev, din Ucraina, dar apoi lucrurile s-au schimbat radical şi doar Şahtior a contat cu adevărat pe plan european” - Răzvan Raț

Raț a intrat în istoria lui Șahtior

Perioada petrecută de Mircea Lucescu la Șahtior a coincis și cu transferul lui Răzvan Raț la colosul ucrainean. Fundașul a petrecut 10 ani la Șahtior, între 2003 și 2013, și a câștigat nu mai puțin de 16 trofee: 7 titluri, 5 Cupe, 3 Supercupe și o Cupă UEFA. All-time, Raț a strâns pentru Șahtior 7 goluri în 255 de meciuri în toate competițiile.

FOTO. Mircea Lucescu a semnat cu Dinamo Kiev

+13 FOTO

VIDEO. Mircea Lucescu despre cum s-au născut marile echipe Steaua și Dinamo din anii '80

Citește și alte știri despre numirea lui Mircea Lucescu la Dinamo Kiev: 

Record stabilit de Mircea Lucescu: este cel mai bătrân antrenor din istoria lui Dinamo Kiev!

Ce spun jucătorii de la Dinamo Kiev despre numirea lui Mircea Lucescu: „M-a surprins alegerea, dar hai să vedem cum se va descurca”

Citește și:
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League!”
Superliga
Ioan Varga l-a contrat imediat pe Daniel Pancu: „Zici că a câștigat Champions League!”
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Stiri extrasport
Fosta acționarului de la Dinamo, la Festivalul de la Cannes: „6 ani împreună au fost foarte grei”
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Handbal
Cu o bere rece în mână, Estavana Polman s-a descătușat: „Mă voi întoarce la București! Un singur lucru nu o să-mi lipsească”
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
Stiri extrasport
Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Profit.ro
ULTIMA ORĂ O companie low-cost anulează aproape toate zborurile de pe Aeroportul Otopeni
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Copleșit de emoții în sala Rapid, Van der Vaart i-a atribuit lui Chivu un cuvânt imens: „Știam că așa va fi!”

Concertul lui Max Korzh în București provoacă frenezie! Imagini incredibile: Centrul Vechi, plin de străini


Comentarii (2)
ray51
ray51  •  26 Iulie 2020, 09:36

Si pe noi ne surprinde. Cred ca a intervenit un ... pariu cu sine insusi. Altfel n-am nici o explicatie. Succes!

firaldo
firaldo  •  25 Iulie 2020, 19:04

"au fost discuţii, dar i-am refuzat din start." pai daca i-ai refuzat din start atunci nu au mai fost discutii,nu?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează