GSP SPECIAL  »  DIVERSE  »  STADION STEAUA

FOTO Imagini din interior de la noua Ghencea: cum arată vestiarele

Articol de GSP - Publicat miercuri, 14 octombrie 2020 14:58 / Actualizat miercuri, 14 octombrie 2020 15:26

Data de finalizare a Stadionului Steaua este din ce în ce mai aproape. AS47 (Asociația Steliștilor 1947) a publicat imagini noi din interiorul noului stadion din Complexul Sportiv Ghencea.

Deși superba arenă a „militarilor” va fi inaugurată, cel mai probabil, abia la anul, în aprilie, lucrările sunt pe ultima sută de metri, aspect sesizabil și din ultimele fotografii.

În materialul video publicat pe pagina asociației, sunt ilustrate mai multe imagini noi din interiorul stadionului, cu liftul, lobby-ul, panorama de la etaj, vederea din skybox, spațiile comerciale și vestiarele.

Meciul inaugural ar putea fi programat pe 9 aprilie, data la care a fost inaugurat vechiul stadion în 1974. Se speră ca până atunci fanii să poată reveni pe stadioane.

Pe 9 aprilie 1974, stadionul a găzduit un meci amical împotriva celor de la OFK Belgrad, încheiat cu un rezultat de egalitate, 2-2. Pe 9 aprilie 2021, noul stadion ar putea fi inaugurat tot cu OFK Belgrad. În acest moment, formația din Serbia evoluează în Liga a 3-a, la fel ca Steaua București. Având în vedere că “romanticii” din Belgrad nu mai reprezintă o forță a fotbalului din țara vecină, adversarul ar fi accesibil pentru militarii antrenați de Daniel Oprița. 

Până la momentul inaugurării, CSA Steaua, formație care activează în Liga 3, își dispută meciurile pe terenul 5 din Complexul Ghencea, și el recent modernizat.

FOTO. Cele mai noi imagini de la arena din Ghencea

+1 FOTO

Caracteristici Stadion Steaua: 

  • Capacitate: 31.254 de locuri; 
  • Cost: 94.700.000 euro 
  • Suprafața de joc: 105 metri lungime, 68 metri lățime; 
  • gazon natural ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație; 
  • Restaurant, spații de cazare, muzeul Clubului Sportiv al Armatei, spații VIP, magazine, vestiare, spații tehnice și birouri, sală de forță, zonă de presă;
  • Suprafața construită este de 82.000 mp 
  • spații de antrenament pentru alte sporturi.
Citește și:
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Nationala
A numit doi jucători care și-au terminat socotelile cu echipa națională: „Schimb de generații”
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Nationala
Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Nationala
Gigi Becali nu s-a abținut și a intrat în direct după Turcia - România: „Pe Hagi n-o să-l vedeți NICIODATĂ jucând cu ei doi”
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
Nationala
Mircea Lucescu a plecat în timpul interviului și l-a scos din sărite pe Craioveanu: „Pe ei nu s-a supărat?! A stat o oră la îmbrățișări”
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Profit.ro
EXCLUSIV La ce valoare ajunge cea mai mare pensie de serviciu din poliție
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Adrian Porumboiu, dezlănțuit după Turcia – România: „Vrem să batem cu ăsta? Nu ți-e rușine, porcovane?”

„Imigranții l-au băgat în comă în 5 minute!” » Neamțul celebru din România critică DRASTIC Germania: „Acesta e adevărul! Sunt creștin, nu vreau să fim țară musulmană”


Comentarii (14)
satyricon
satyricon  •  14 Octombrie 2020, 19:06

Slăbuț, simplist. În afară de cel de la Arcul de Triumf, toate din București sunt lipsite de originalitate, lipsite de spirit. Păcat la câți bani au costat. Doar cele din Ploiești, Cluj și Craiova sunt mai ok.

prapadlafcsb
prapadlafcsb  •  14 Octombrie 2020, 18:47
Postat de fairplayromania pe 14 Octombrie 2020, 18:43

Sau pe OZN-eu, ce zici ?

Nu nu... ce ai tu nevoie găsești in parcul operei

fairplayromania
fairplayromania  •  14 Octombrie 2020, 18:43
Postat de prapadlafcsb pe 14 Octombrie 2020, 18:40

***

Sau pe OZN-eu, ce zici ?

Vezi toate comentariile (14)
Comentează