INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  BASAKSEHIR - MAN. UNITED 2-1

Jucătorii lui Manchester United, făcuți praf după gafa anului: „Ca niște copii de zece ani” » Solskjaer, în pericol de a fi demis! Cine l-ar putea înlocui

Demba Ba a fost decisiv în Istanbul Basaksehir - Manchester United 2-1 // foto: Guliver/gettyimages
Demba Ba a fost decisiv în Istanbul Basaksehir - Manchester United 2-1 // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat joi, 05 noiembrie 2020 13:08 / Actualizat joi, 05 noiembrie 2020 14:12

Jucătorii lui Manchester United s-au dus toți în față la un corner și au primit gol pe contraatac, Demba Ba scăpând singur de la jumătatea terenului. Au pierdut cu Istanbul Basaksehir, 1-2. 

În fața lui Bașakșehir, o echipă care disputa al treilea meci la sezonul de debut în Ligă și care nu înscrisese încă în grupe, Man. United pierde și se face de râs, primind cel mai stupid gol. În minutul 13, după o lovitură de colț, toți cei 10 jucători au rămas în atac, uitând de Demba Ba

Și atacantul în vârstă de 35 de ani (ex-West Ham, Newcastle și Chelsea) a scăpat singur spre poartă de la jumătatea terenului. Nu a ratat! Încă o înfrângere pentru „diavoli”, după cele trei din Premier League, fiind pe locul 15! Coșmar!

Paul Scholes: „E de râs ce s-a întâmplat”

Pentru acea gafă defensivă, jucătorii lui Solskjær au fost luați peste picior de trei nume mari din istoria lui Manchester. „S-au apărat ca niște puști de zece ani. Întotdeauna trebuie să ai un om la jumătatea terenului. E de râs ce s-a întâmplat. Nu era nimeni la zece metri de atacantul lor. Ar fi de înțeles în ultimul minut, dar era doar primul sfert de oră. E rușinos”, i-a criticat Paul Scholes la BT Sport. 

Robin van Persie a accentuat: „E printre primele lucruri pe care le înveți când ești copil. Comic”. Iar Rio Ferdinand a comentat pe Twitter: „Sper că va înnebuni de furie cineva în vestiar și îi va face să plătească”.

Jucătorii lui Manchester United, făcuți praf după gafa anului: „Ca niște copii de zece ani” » Solskjaer, în pericol de a fi demis! Cine l-ar putea înlocui
Demba Ba, liber în spatele apărării englezilor

Solskjaer: „O înfrângere ca o lovitură în stomac”

Se referea la manager. Ole Gunnar Solskjær riscă să fie demis. Norvegianul nu a vrut să comenteze această posibilitate. Criticându-i și el pe jucători: „Eroarea lor e de neiertat. Nu vezi asemenea goluri la acest nivel. Nu suntem suficient de buni. O înfrângere ca o lovitură în stomac”.

Daily Mirror a titrat după acest eșec: „Dumb and Demba”. Tăntălăul și Demba. Primul e Manchester United.

Iese Solskjaer, intră Pochettino?

Ca urmare a rezultatelor catastrofale ale echipei din acest început de sezon, șefii lui United l-au contactat pe Mauricio Pochettino (48 de ani), antrenorul argentinian fiind liber de contract după despărțirea de Tottenham.

Încă o înfrângere i-ar fi fatală lui Solskjaer, anunță Manchester Evening News. „Diavolii” vor da piept în următorul meci cu Everton, sâmbătă, 7 noiembrie.

293 de meciuria jucat Tottenham sub comanda lui Pochettino. Bilanț: 160 de victorii, 60 de egaluri și 73 de înfrângeri

Citește mai multe știri din Liga Campionilor:

Imaginea serii în Liga Campionilor! Ce a făcut Mircea Lucescu imediat după finalul partidei de pe Camp Nou

Mircea Lucescu regretă: „Am înţeles că nu prea a fost penalty”. Și îl remarcă pe portarul de 18 ani: „Fantastic!”

Citește și:
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Superliga
Transfer-surpriză REZOLVAT de Rapid! Întâmpinat de Bolgado la București, urmează să semneze contractul
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Superliga
Mihai Stoica a numit cele două echipe care se bat la titlu în Superliga: „Pe ele le văd”
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Superliga
Fostul arbitru din Liga 1 a cumpărat un hotel din România cu 3,5 milioane de euro » Cum arată complexul și unde este situat
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Media
Anamaria Prodan a fost dată afară de la Antena 1! Emisiunea s-a închis în plin sezon
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Profit.ro
Fost arbitru cumpără în România un hotel pe plajă FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dan Negru, scandalizat de subiectul anului pe piața media din România: „Ca să vezi, trebuie să plătești!”

Selecționerul României, șocat de ce a găsit în Danemarca: „Despre ce vorbim? Dimineața, tot cartierul!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează