INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

Protestul lui Klopp: „Într-un asemenea ritm, nu sunt sigur că vom termina sezonul cu 11 jucători”

Jürgen Klopp
Jürgen Klopp

Articol de - Publicat luni, 23 noiembrie 2020 12:16 / Actualizat luni, 23 noiembrie 2020 12:17

La sfârșitul meciului cu Leicester, Jürgen Klopp a spus ce avea pe suflet. Nu era prima oară, dar acum a fost și mai aprins.

La interviul pentru Sky Sports (unul dintre deținătorii de drepturi în Premier, alături de BT Sports), managerul lui Liverpool a cerut o schimbare a programului: "Fac acest apel în numele fotbaliștilor. Dacă voi nu discutați cu BT, suntem terminați! Dacă Sky și BT nu vorbesc, iar noi continuăm să jucăm miercuri, apoi sâmbătă la 12:30, nu sunt sigur că vom termina sezonul cu 11 jucători. Știu că nu vă interesează și asta e problema.

"Nu-mi vorbiți de contracte că înnebunesc"

Klopp a accelerat speech-ul: "Ei îmi cer să-i folosesc pe cei pe care-i am, dar cum? Mai avem ceva jucători ofensivi, restul sunt copii. Nu mă refer doar la Liverpool, ci la toate cluburile. Noi avem meci miercuri cu Atalanta, după care mergem la Brighton, sâmbătă, la 12:30. Nu-mi vorbiți de contracte că înnebunesc. Aceste contracte nu sunt făcute pentru un sezon cu coronavirus". 

Invincibilii! Liverpool, nou record. 64 de meciuri fără înfrângere în ”templul” Anfield în Premier!

Citește și:
Transfer rezolvat! Universitatea Craiova își vinde titularul cu 3 milioane de euro
Campionate
Transfer rezolvat! Universitatea Craiova își vinde titularul cu 3 milioane de euro
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Europa League
„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Superliga
Tragedie în fotbal » A murit Nae Ungureanu, unul dintre cei mai iubiți componenți ai „Craiovei Maxima”
Prima dată în istorie când doi săritori trec de 6,20 metri: cine e omul care contestă supremația lui Duplantis
Atletism
Prima dată în istorie când doi săritori trec de 6,20 metri: cine e omul care contestă supremația lui Duplantis
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au întrebat ChatGPT ce impozite au de plată
Profit.ro
Doi români s-au trezit cu ANAF-ul pe cap după ce au întrebat ChatGPT ce impozite au de plată
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Asta e lipsă de curaj!” » Decizia luată de Mihai Rotaru în cazul lui Filipe Coelho și primul nume mare care „bântuie” banca Craiovei

De la 5 milioane la zero » Precedentul care dă fiori celor de la FCSB în afacerea Bîrligea


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează