FOTBAL  »  LIGA 2  »  PLAY OUT

Prima echipă retrogradată matematic în Liga 3 » Antrenorul a surprins la interviu: „Lucrurile o iau pe un făgaș normal”

Pandurii Tg. Jiu a retrogradat în Liga 3
Pandurii Tg. Jiu a retrogradat în Liga 3

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 aprilie 2021 17:39 / Actualizat sambata, 10 aprilie 2021 18:25

Pandurii Tg. Jiu este prima retrogradată matematic din Liga 2, după ce a pierdut meciul cu CSM Slatina din a doua etapă a play-out-ului, scor 2-3.

Totul despre etapa de play-off, AICI

La Târgu Jiu, cei de la Pandurii au avut astăzi un meci crucial, de totul sau nimic. Asta pentru că o înfrângere cu Slatina i-ar fi lăsat pe gorjeni fără șanse de salvare de la retrogradare, scenariu care a avut loc în cele din urmă.

Gazdele au deschis scorul în minutul 7, prin Acosta, care a șutat excelent de la aproximativ 25 de metri de poartă. Egalarea a venit la scurt timp după, în minutul 18, căpitanul Dorin Toma egalând pentru Slatina. Golul de 2-1 al oaspeților a venit în minutul 29, din penalty, autorul acestuia fiind Doman

CSM Slatina, victorie în superioritate numerică

Lucrurile s-au complicat și mai tare pentru gorjeni în minutul 37, când Nicolae Cotolan a fost eliminat pentru proteste. Tot el comisese și penalty-ul de mai devreme, după ce și-a împins un adversar.

Ultimele două goluri au venit pe final, pentru oaspeți marcând Ianis Stoica (minutul 87), golul final aparținându-le celor de la Pandurii. Căpitanul Gabriel Dodoi a înscris din apropierea porții, după ce portarul respinsese primul său șut.

Pandurii Tg. Jiu, matematic retrogradată

Pandurii a rămas cu 13 puncte, 13 sub Comuna Recea, ocupanta locului 5, cu 4 meciuri înainte de final. Așadar, în cel mai bun caz gorjenii ar aduna 25 de puncte și ar termina oricum pe una dintre ultimele două poziții, care duc la retrogradarea directă în Liga 3.

Călin Cojocaru, antrenor Pandurii: „Nu văd de ce din Liga 2 s-ar retrograda direct”

Deși rezultatul de astăzi a retrogradat-o oficial pe Pandurii, la final, antrenorul Călin Cojocaru - puternic contestat de suporterii echipei - a surprins prin optimismul declarațiilor sale. Acesta spune că „pentru Pandurii urmează o perioadă bună” și speră că FRF va schimba regulamentul, astfel încât gorjenii să nu retrogradeze direct!

„Pentru Pandurii urmează o perioadă bună! Sunt fericit că, în sfârșit lucrurile o iau pe un făgaș normal. Nu a fost ușor în această perioadă. Am avut multe lupte de dus. E normal ca dintr-un buget zero să nu poți să eviți retrogradarea. Băieților nu am ce să le reproșez. Ei trebuie felicitați, fiindcă au jucat cu atitudine, deși jucau gratis! Mai avem patru meciuri de jucat. 

Vedem ce se întâmplă la vară, dacă nu se desființează vreo echipă! Dar, dacă la Liga 3 nu mai retrogradează nimeni direct*, nu văd de ce ar retrograda din Liga 2, ținând cont că a fost un campionat care s-a jucat într-un sistem inedit”, a declarat Cojocaru, potrivit Liga2.ro.

*în Comitetul de Urgență de la FRF, organizat pe 7 aprilie, s-a decis ca nicio echipă din Liga 3 să nu retrogradeze direct. În schimb, se vor organiza baraje de menținere / promovare în Liga 3, între ultimele clasate din Liga 3 și câștigătoarele jocurilor de baraj de la Liga 4

Mai multe știri din Liga 2:

Imagini spectaculoase din exteriorul arenei Rapid! Cum arată șantierul din Giulești

FC U Craiova 1948 - ASU Poli Timișoara 1-0 » Trupa lui Eugen Trică a obținut prima victorie pe noul stadion Ion Oblemenco

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
Superliga
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează