Articol de GSP - Publicat sambata, 24 aprilie 2021 21:00 / Actualizat sambata, 24 aprilie 2021 21:02

DDB îi cere public ajutorul lui Florin Prunea (52 de ani), fostul conducător al lui Dinamo.

UPDATE, ora 21:00. Florin Prunea: „Să-mi facă o ofertă si vorbim”

„Eu am susținut financiar și Dinamo, și DDB, fiindcă am fost membru în programul socios. Să-mi facă o ofertă oficială și vorbim! Eu sunt deschis pentru Dinamo”, a spus Florin Prunea pentru GSP.ro.

Știrea inițială

Ultima dată președinte al „câinilor” în stagiunea 2019-2020, Prunea nu s-a despărțit în cele mai bune condiții de „câini”, fiind contestat inclusiv de o parte dintre fani. Acum, DDB îi cere sprijinul în mod public.

Florin Prunea, chemat înapoi la Dinamo

Să trecem la FAPTE, domnilor! Florin Prunea, având în vedere situația tragică în care se află echipa noastră și în urma declarațiilor pe care le-ai avut în mass-media, te invităm în mod oficial să pui umărul la salvarea clubului la care ai scris istorie! Acest apel se adresează tuturor gloriilor dinamoviste care își manifestă dezacordul față de acțiunile membrilor Programului DDB. Vă așteptăm alături de noi!
Comunicat DDB

Prunea: „Oamenii care conduc Dinamo sunt inconștienți!”

Florin Prunea a avut o reacție dură după înfrângerea „câinilor” cu Gaz Metan, 1-4. 

„Oamenii care conduc sunt inconștienți! Nu-și dau seama că Dinamo e la un pas de retrogradare! Cineva ar trebui să iasă și să liniștească lucrurile, să-i liniștească pe jucători. Nimeni nu iese! Doar jucătorii ies, când mai câștigă. Eu m-am săturat să văd cum toată lumea că îi pare rău. Dar vă spun eu că niciunuia nu-i pare rău. Unii abia așteptă să scape de Dinamo! Oare poate să fac cineva echipa să reacționeze? 

La Uhrin am auzit discursul unui antrenor care nu are soluții, iar asta înseamnă că lucrurile sunt grave! Dacă un antrenor cu experiență spune că nu are soluții, înseamnă că jucătorii nu sunt ce trebuie. Portarul ăsta (n.r- Gudmun Kongshavn) e din alt film. Dinamo a avut cei mai buni portari din Liga 1, dar au fost lăsați să plece. S-au făcut prostii mari de tot. Celălalt și-a rupt tendonul pentru că are 15 kilograme în plus (n.r- Akpala). 

Dinamo are câțiva jucători peste media din play-out, dar jocul suferă și nu dă speranțe de mai bine. Se poate salva, dar trebuie strânse rândurile și cineva trebuie să dea un semnal”, a spus Florin Prunea la Pro X.

Citește mai multe știri despre Dinamo:

DDB, ședință de ultimă oră cu Mario Nicolae: „Ia zi, vere, cu ce ai ajutat echipa?!”
DINAMO
DDB, ședință de ultimă oră cu Mario Nicolae: „Ia zi, vere, cu ce ai ajutat echipa?!”
Una caldă, alta rece la Dinamo » Revine un titular, dar Uhrin poate pierde un om de bază
Dinamo
Una caldă, alta rece la Dinamo » Revine un titular, dar Uhrin poate pierde un om de bază
Citește și:
Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”
Superliga
Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”
Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Superliga
Detalii cutremurătoare. Martor la tragedia cu Radu Mărginean: „E mort, nea Nicu, e mort... A fost cel mai dureros sunet omenesc pe care l-am auzit în astă viață”
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Câtă dreptate a avut! Premoniția lui Maradona despre CM 2026: „Ei o să rupă fotbalul”
4 goluri în Dinamo - LKS Lodz II, primul amical al zilei în Polonia » Cum a marcat Hintsa la debut
Superliga
4 goluri în Dinamo - LKS Lodz II, primul amical al zilei în Polonia » Cum a marcat Hintsa la debut
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Profit.ro
Liderul segmentului de cafea instant din România mută fabrica din București și a făcut concedieri
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Greu de imaginat cu ce se ocupă la 45 de ani Jeremie Njock, colosul camerunez care teroriza fundașii Diviziei A: „E grozav! Mi-a schimbat viața”

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”