SPORTURI  »  TENIS  »  WIMBLEDON

Ana Bogdan și Bianca Andreescu, înfrângeri categorice în turul 1 la Wimbledon

Bianca Andreescu, Wimbledon // foto: Imago
Bianca Andreescu, Wimbledon // foto: Imago

Articol de GSP - Publicat miercuri, 30 iunie 2021 15:32 / Actualizat miercuri, 30 iunie 2021 17:30

Ana Bogdan (28 de ani, locul 92 WTA) a fost eliminată în primul tur de la Wimbledon. Aceeași soartă a avut-o și canadianca Bianca Andreescu (21 de ani, 7 WTA).

Venită după un parcurs entuziasmant la Roland Garros, în care a fost la un pas de turul 4, Ana Bogdan a părăsit Wimbledon din runda inaugurală. Românca a fost eliminată de rusoaica Anastasia Pavlyuchenkova (29 de ani, 19 WTA), scor 2-6, 2-6, după doar 58 de minute de joc.

Pavlyuchenkova, finalistă la ediția din acest an a Roland Garros, a reușit 5 ași, mai multe lovituri câștigătoare (15-12) și a greșit neforțat mai puțin (de 8 ori - Ana a greșit dublu).

Ana Bogdan, eliminată în turul 1 la Wimbledon

În ambele seturi, diferența a fost făcută de câte două break-uri ale rusoaicei. De cealaltă parte, Bogdan nu a avut vreo șansă de break pe parcursul întâlnirii.

În turul 2, Pavlyuchenkova o va întâlni pe Kristyna Pliskova (29 de ani, 106 WTA). Cea mai bună performanță a Anei Bogdan la Wimbledon rămâne turul 2, atins în 2017.

Bianca Andreescu părăsește Wimbledon

Precum Ana Bogdan, în turul 1 de la Wimbledon a fost eliminată și Bianca Andreescu, jucătoarea din Canada cu origini românești.

Bianca a cedat în două seturi în fața franțuzoaicei Alize Cornet (31 de ani, 58 WTA), scor 2-6, 1-6. Chiar și așa, meciul a durat o oră și 23 de minute. Asta pentru că majoritatea game-urilor au fost lungi, cu schimburi spectaculoase. În cele din urmă, Cornet a încheiat partida cu 5 break-uri, prin care s-a desprins decisiv de oponentă.

Deși Bianca a reușit mai multe lovituri câștigătoare (17-11), a și greșit neforțat mult mai mult decât adversara. Mai exact, de 34 de ori, în timp ce Cornet a încheiat meciul cu doar 7 astfel de erori.

Această înfrângere face ca Bianca Andreescu să nu fi depășit vreodată turul 1 la Wimbledon. Canadianca a mai participat la prestigiosul turneu din Anglia în 2017. În turul 2, Cornet o va întâlni pe Greetje Minnen sau Ajla Tomljanovic.

Mai multe știri de la Wimbledon:

Izbucnire rușinoasă a lui Benoit Paire la Wimbledon: „Nu îmi pasă de spectatori”

Serena Williams, prima reacție după ce s-a retras de la Wimbledon: „Am avut inima frântă”

Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”

S-a întors! Acționarul din „Epoca de Aur” bagă din nou bani la Dinamo: e unul dintre magnații alcoolului


Comentarii (3)
merace
merace  •  30 Iunie 2021, 21:36

Se pare că Bianca rămâne o mare speranță. Nu prea a confirmat marile ei victorii. Pandemia i-a dat șansa să stea degeaba în Top 10 mai mult decât oricui. Dacă merge tot așa și la US Open, probabil va pica și ea din Top 10...

bridges
bridges  •  30 Iunie 2021, 16:25

Stimati jurnalisti, in loc sa o dati pe a noastra in poza o dati pe alta? O fi pierdut ana Bogdan dar o poza macar ar fi meritat, daca tot discutam de primul tur.

digei
digei  •  30 Iunie 2021, 16:23

De Ana chiar imi pare rau. De canadianca fitoasa care se rupe in figuri, NU.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează