OPINII  »  EDITORIAL RĂZVAN LUȚAC

Messi și ofranda unei echipe

Editorial Răzvan Luțac
Editorial Răzvan Luțac

Articol de - Publicat duminica, 11 iulie 2021 05:21 / Actualizat duminica, 11 iulie 2021 05:30

Messi, la primul trofeu cu Argentina. Copa America 2021. Era și păcat să se retragă fără - avea doar un aur la JO cu selecționata olimpică și un Mondial U20. 

A fost 1-0 în finala cu Brazilia jucată chiar pe Maracana, la Rio. Meciul a început la 3 dimineața și nu s-a dat în România, dar streamurile sudamericane au bubuit în minutul 21.

Când, la prima mare ocazie a meciului, minunatul De Paul (excepțional jucător, cine îl ia vara asta de la Udinese face superafacere) l-a găsit de departe, departe de tot pe Di Maria. Care l-a lobat pe Ederson și a dat drumul fiarelor de comentatori.

„Angelitooooooooooooooo!”. 

Messi și ofranda unei echipe
Di Maria a decis Copa America

Angelito de 1-0. Primul semn că Messi nu e singur. 

Și singurul șut pe poartă al Argentinei din toată finala!

S-a intrat așa la pauză, iar Tite l-a sacrificat pe Fred. Avea deja galben. A trecut din 4-2-3-1 în 4-1-4-1 cu Bobby Firmino nou-intrat, iar Brazilia a respirat. Întâi gol anulat Richarlison de la Everton, apoi reflex de la Emi Martinez, om de nădejde la Villa și în poarta Argentinei.

Apărarea, partea (mai) slabă a oaspeților, scârțâia prima oară. 

Apropo de Richarlison de la Everton. Am căutat 20 de minute de unde obsesia brazilienilor cu numele ăsta. Everton. Pe lângă Richarlison, care joacă acolo, lotul i-a avut pe Everton Ribeiro, Everton Soares și Weverton. Cam mult, nu?

Neymar, că n-am zis nimic de el, a plecat la drum dezumflat și a rămas așa. Montiel i-a fost scai și ciulin. Frustrat că nu-i iese nimic, s-a lăsat ca salcâmul lui Moromete (nu-i originală, dar vine la fix) la fiecare atingere în careu. A mai dat și câte o palmă peste ochi. Rămasă fără galben.

Fiindcă meciul a avut ritm, intensitate, intrări la limită, ba și peste limită.

28 de ani trecuseră de când Argentina luase ultimul trofeu. De-atunci, Brazilia luase 5, Chile - 2, Uruguay tot 2, chiar și Columbia.

Dar ziua lui Messi, lui Di Maria, lui Lautaro stătea la rând.

Răsfățata Brazilie a aruncat tot pe final. Au intrat și Vinicius, și Gabigol, o ofensivă pe cât de stufoasă și talentată, pe atât de precipitată. 

Iar Messi putea da lovitura. Să închidă el meciul, turneul, cum merita. Tot De Paul l-a găsit minunat în fața portarului, însă, exact când să-l dribleze pe Ederson, Messi s-a împiedicat și a ratat tot. Execuție, gol, liniștea finalului.

Norocul s-a numit iar De Paul. Când părea că oboseala rade tot în albicelest, De Paul a luat mingea de toartă și s-a distrat puțin departe de poarta lui Martinez. A fost aperitivul perfect pentru un fluier de final memorabil.

Cu lacrimi în ochi, toți argentinienii au fugit la Messi. Având fiecare o bucățică de ofrandă, au lăsat-o pe tabelă și l-au strâns în brațe cu risc de sufocare.

Și, deși Messi n-a fost omul meciului (așa cum a fost până în finală), colegii săi i-au înapoiat cadoul.

În noaptea de sâmbătă spre duminică, 10-11 iulie, legenda Messi a bătut, în sfârșit, o altă legendă. Nu Neymar. Nu Brazilia.

Legenda care spunea că nu va lua niciun trofeu la echipa națională. 

Citește și:
Darius Olaru a comis-o și va fi AMENDAT cu 10.000 de euro de Gigi Becali » Care este motivul
Superliga
Darius Olaru a comis-o și va fi AMENDAT cu 10.000 de euro de Gigi Becali » Care este motivul
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Superliga
Le-au aflat scenografia! Planul dinamoviștilor, dejucat la derby: „Un mesaj de Sărbători...”
Chivu l-a UMILIT pe Fabregas și Inter a revenit pe primul loc în Italia!
Campionate
Chivu l-a UMILIT pe Fabregas și Inter a revenit pe primul loc în Italia!
Are 47 de ani, iar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Are 47 de ani, iar ținuta ei transparentă a provocat controverse la tragerea la sorți: „Prea îndrăzneaţă pentru un eveniment fotbalistic”
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc
Profit.ro
Lanț de magazine dispare din România. Cine vine în loc

Comentarii (5)
ovidiu1
ovidiu1  •  11 Iulie 2021, 12:53

Sportul e un joc de echipa, Messi in jos, Messi in sus, numa asta aud, Argentina a avut echipa, Brazilia o gramada de vedete si atata tot, s-a ajuns la saturatie cu Messi asta, cu Ronaldo, ... destul, fara echipa esti pe niciunde vedeto, nu-i asa , Hagi?

nicolaeigrecu
nicolaeigrecu  •  11 Iulie 2021, 11:18

Eroul finalei a fost ”Angelito” , nu Messi!

adrian_riga
adrian_riga  •  11 Iulie 2021, 08:24

Impresionanta unitatea argentinienilor. Iar daca nu ma insel, a fost singurul meci cu spectatori, chiar daca doar cateva sute

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close