INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Ondrasek a semnat cu altă echipă după despărțirea de FCSB: „A ales cu inima”

Zdenek Ondrasek
Zdenek Ondrasek

Articol de GSP - Publicat luni, 30 august 2021 16:42 / Actualizat luni, 30 august 2021 16:55

Atacanul ceh Zdenek Ondrasek (32 de ani) a semnat cu Tromso, echipă din prima ligă a Norvegiei.

Clubul din Norvegia a anunțat că Ondrasek a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon.

„Nu i-am putut face lui Zdenek o ofertă pe măsura celor pe care le avea din Polonia, România sau India, dar a spus că a ales cu inima pentru acest club”, a declarat antrenorul echipei, Lars Petter Andressen, citat de Nettavisen.

Ondrasek a plecat de la FCSB după numai 3 meciuri jucate. Vârful i-a cerut lui Gigi Becali să primească toți banii până în iarnă, dar patronul de la FCSB nu a fost de acord. Astfel, după negocieri, cehul a primit patru salarii, ceea ce înseamnă 80.000 de euro.

Fanii au strâns bani ca să-l aducă la echipă

Tromso nu traversează o perioadă bună din punct de vedere financiar, așa că fanii au sărit în ajutor. Au lansat o campanie de strângere de fonduri, pentru a-i putea satisface pretențiile lui Ondrasek.

„Toți banii vor fi donați lui Tromso pentru a ajuta clubul să-l aducă acasă pe Zdenek Ondrasek. Dacă părțile nu se înțeleg, banii vor merge la club pentru alte proiecte. 

Tromso se luptă la retrogradare în campionat și are parte de o toamnă dificilă, iar obiectivul este acela de a economisi pentru a avea parte de un sezon bun la anul. De-a lungul verii, clubul a căutat întăriri, iar un marcator ar fi fost cel mai important. 

Fostul jucător al lui Tromso, Ondrasek, s-a despărțit de fostul său club, iar Tromso vrea să-l aducă acasă pe atacantul care a jucat în perioada 2012-2015. Atacantul este urmărit de mai multe cluburi și are oferte mai bune din punct de vedere financiar. Dar în fotbal orice se poate întâmpla. 

Din câte am înțeles, Zdenek Ondrasek vrea să se întoarcă la Tromso, dar în acest moment este o diferență prea mare din punct de vedere financiar”, se arata în petiția fanilor lui Tromso.

Citește alte știri despre fotbalul internațional:

Scandal uriaș în Grecia » Un fotbalist a fost reținut și acuzat de viol

Unicul Leo Messi! Gestul argentinianului face înconjurul Franței: cu cine s-a fotografiat după debutul în Ligue 1

Citește și:
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Nationala
Reacția lui Răzvan Burleanu la golul de 4-0 din Polonia - România, în timp ce 1.000 de români îi cereau demisia
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Nationala
Verdictul lui Adrian Porumboiu la faza „roșului” lui Drăgușin: „Greșeală impardonabilă”
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Nationala
Ce a făcut Gică Hagi imediat după un eșec care nu se mai întâmplase din 1967
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Tenis
Reacția Simonei Halep, după colapsul AnimaWings: „Am decis să reziliez contractul de imagine”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Business-ul românesc care a intrat puternic pe piața din Polonia » Experiment în Varșovia: cât am plătit pe un produs cumpărat cu 2 lei la București


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close