FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Exclusiv Dinamo a stabilit în ce condiții îi dă drumul lui Sorescu » E mai aproape să rămână în „Ștefan cel Mare” decât să plece

Deian Sorescu
Deian Sorescu

Articol de - Publicat miercuri, 01 septembrie 2021 10:14 / Actualizat miercuri, 01 septembrie 2021 10:23

Gazeta a aflat ce planuri are Dinamo cu Sorescu. Alb-roșiii vor, mai degrabă, să-și păstreze căpitanul de 24 de ani decât să-l vândă pe o sumă mică.

Telenovela Deian Sorescu se apropie de final. Cum perioada de mercato s-a închis aseară în campionatele din Vest, șansele ca jucătorul de bandă dreaptă în vârstă de 24 de ani să continue la Dinamo au devenit mai mari decât să se transfere. 

Din informațiile Gazetei, conducerea clubului din Ștefan cel Mare a ridicat ștacheta la 1,5 milioane de euro, iar ofertele primite până acum au fost refuzate, fiind considerate prea mici. GSP a aflat de ce alb-roșiii nu vor să-l vândă cu orice preț pe Sorescu, care așteaptă în cantonamentul naționalei României să-i fie decis viitorul imediat.

„În acest moment, situația financiară a clubului nu mai este atât de critică. A plecat Paul Anton, nu vrem să-l pierdem și pe Sorescu. El, Filip și Răuță sunt oamenii în jurul cărora Bonetti încearcă să construiască jocul echipei. 

Doar cu tineri, oricât de talantați ar fi aceștia, e foarte greu. Sorescu va pleca de la Dinamo doar în cazul unei oferte de nerefuzat”, susțin sursele Gazetei. Deian mai are contract cu Dinamo până în 2023.

Ziua decisivă pentru Legia

Tratativele cu Legia Varșovia au picat, potrivit președintelui Iuliu Mureșan. „Nu a oferit o sumă care să ne satisfacă și care să ne rezolve problemele”, a declarat oficialul, la ProX. 

Campioana Poloniei insistă, scrie presa locală, care a avansat și o ultimă propunere, 900.000 €. În Ekstraklasa, perioada de transferuri se încheie azi. Mureșan a precizat că oferta celor de la Legia este sub cea de 750.000 € făcută de FCSB pentru Sorescu.

Tratative în Rusia

Au mai rămas deschise câteva porți. Din Rusia, unde mercato mai durează până pe 8 septembrie, vine cea mai recentă propunere. Refuzată și ea, în primă fază. „Mai avem timp, suntem în discuții”, a explicat Mureșan.

 În cursa pentru semnătura lui Sorescu au mai fost Monza, club din Serie B, care a pus pe masă 800.000 €, și Gaziantep, turcii licitând licitat până la 600.000 €.

Nu pot să spun prețul corect pentru Sorescu. După ce se va realiza transferul, dacă se va realiza, vă voi spune
-Iuliu Mureșan, la ProX

Citește alte știri despre Dinamo:

Cortacero se poate alege cu zero » Deși s-a înscris la masa credală, spaniolul poate rămâne fără niciun ban

Vestea sezonului pentru Dinamo vine chiar înaintea derby-ului cu FCSB: „De azi se schimbă întreaga filosofie! Vă spun și primul transfer”

Citește și:
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Liga Campionilor
UEFA a reacționat imediat după ce Răzvan Marin a reușit un gol magistral în Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Liga Campionilor
Ce s-a întâmplat în momentul reîntâlnirii dintre Cristi Chivu și Jose Mourinho
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Superliga
Marius Lăcătuș „l-a citit” pe Gigi Becali: „Antrenorul cu care s-a înțeles va fi pus a doua zi”
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Stranieri
Soția românului dat afară în Turcia a ieșit la atac: „Cartonaș roșu!”
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Profit.ro
Schimbare la trotinete electrice. Aviz de la Guvern pentru purtarea obligatorie a căștii de la orice vârstă și pe orice drum public
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Specialista pe care Burleanu a vrut s-o angajeze la FRF dezvăluie un episod grav: „Am fost urmărită și hărțuită în mod constant de un cetățean român” » Replică pentru Hagi, după 12 ani

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (20)
creeperno115
creeperno115  •  01 Septembrie 2021, 22:45

Bravo lui ca l-a promovat in presa

valentindragobete
valentindragobete  •  01 Septembrie 2021, 15:56
Postat de Paco Raceanu pe 01 Septembrie 2021, 15:10

Pai si in cazul lui Morutan despre ce vorbim, ca este un jucator mediocru, care nu a fost eficient in niciun moment pt echipa de club, echipa de club -fscsb-care se scalda si ea in mediocritate, o echipa de mijlocul clasamentului, la 3 puncte de dinamo (barajul de retrogradare)? In concluzie, daca un mediocru ca Morutan a fost vandut pe bani multi in conditiile date, pai cu atat mai mult Sorescu, net superior primului dpdv al eficientei in joc, poate fi vandut in conditii similare.

Ce nu înțeleg *** este ca Morutan a plecat de la clubul lui becali printr-un transfer intermediat de becali, înțelegi prosteo ?

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

234097014923331
Marius-Adrian Creţu  •  01 Septembrie 2021, 15:47

FACEŢI-MI legătura cu ... PCH!!! urgent! Urgent! URGENT!

Vezi toate comentariile (20)
Comentează