FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA - LIECHTENSTEIN

Pe cine înfruntă România duminică? „Jucătorii noștri sunt în mare parte amatori: lucrează la bănci, sunt studenți, medici”

Martin Stocklasa // foto: captură DigiSport
Martin Stocklasa // foto: captură DigiSport

Articol de - Publicat sambata, 04 septembrie 2021 21:02 / Actualizat sambata, 04 septembrie 2021 21:17

Înainte de meciul dintre România și Liechtenstein, din preliminariile pentru Cupa Mondială din 2022, selecționerul adversarei „tricolorilor”, Martin Stocklasa (42 de ani), a susținut o conferință de presă.

Adversara României de duminică, Liechtenstein, reprezentativă fără punct câștigat până acum în grupa J, s-a descurcat onorabil la ultimul meci. Acasă, la St. Gallen, Liechtenstein a fost învinsă de Germania doar cu 0-2, deși o mare parte dintre jucătorii din națională sunt amatori, după cum dezvăluie selecționerul Martin Stocklasa.

Selecționerul din Liechtenstein: „Echipa noastră are în mare parte amatori”

„Am făcut refacere, recuperare pentru jucătorii care au evoluat cu Germania, antrenament pentru cei care nu au jucat. Timpul este scurt, jucătorii sunt amatori deci este o încărcătură pentru ei, ținând cont și de călătoria până la București”, a spus Stocklasa la conferința de presă de la București.

„Meciurile cu România au fost cu multe decenii în urmă, vorbim despre alte generații. Contra Germaniei am făcut tot posibilul pentru a ne ridica la nivelul lor, la fel vom încerca și cu România, care consider că este a doua cea mai bună echipă din grupă, după Germania. România este favorită, dar vom face tot posibilul pentru a ne prezenta la un nivel foarte bun și pentru a produce o surpriză.

Jucătorii Români sunt toți profesioniști, nu contează unde joacă. Echipa mea este alcătuită în mare parte din amatori. Trăim într-o țară în care educația are un rol deosebit de important. Majoritatea lucătorilor lucrează în domeniul bancar, sunt studenți, se pregătesc în medicină, să devină ingineri, au diverse profesii.

„Avem două obiective: să oferim experiență jucătorilor noștri, dar punctele sunt foarte importante. Dacă nu am dori să câștigăm puncte, nu ne-am prezenta. Împotriva unor echipe precum Germania, România, nu este deloc simplu, dar împotriva unor asemenea jucători de top, jucătorii mei nu au decât de câștigat”, a adăugat selecționerul din Liechtenstein, care ca fotbalist a evoluat pentru echipe precum FC Zurich, FC Vaduz, FC St. Gallen și SV Ried.

Gică Hagi este o legendă și un idol în România. Fiul său poate nu a atins încă nivelul tatălui, moștenirea este una grea, dar joacă în Scoția, este un jucător care personal îmi place foarte mult. Are potențial, la fel ca alți 2-3 jucători ai României.

- Martin Stocklasa, selecționer Liechtenstein 

Perioada de inactivitate din cauza COVID, apoi sezonul dat peste cap, vacanța de doar două săptămâni și-au pus amprenta, dar avem timp pentru refacere. Eu sunt amator, student la Zurich în domeniul ingineriei.

- Noah Frommelt, mijlocaș Liechtenstein 

Cum ar putea arăta Liechtenstein cu România: Buchel - Goppel, Kaufmann, Hofer, Malin, N. Frick, Sele, Y. Frick, Frommelt, Hasler, Wolfinge

Citește mai multe știri despre România - Liechtenstein: 

Naționala României, lovită din plin » Fotbalistul a fost depistat pozitiv cu COVID-19: „A părăsit cantonamentul”

Rădoi, prima reacție după articolul din GSP: „Știu foarte bine ideile lui Reghe, rapoartele confirmă!”

Citește și:

Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după Csikszereda - Dinamo » Momente uluitoare la Miercurea Ciuc: „Plecați cu toții, lăsați-ne!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon imediat după Csikszereda - Dinamo » Momente uluitoare la Miercurea Ciuc: „Plecați cu toții, lăsați-ne!”
Presa din Ungaria, reacție devastatoare după Csikszereda - Dinamo: „Nu au existat”
Superliga
Presa din Ungaria, reacție devastatoare după Csikszereda - Dinamo: „Nu au existat”
Vrea să scape imediat de la FCSB » Jucătorul transferat pentru 400.000 de euro nu mai suportă și se pune la masa negocierilor cu Gigi Becali
Superliga
Vrea să scape imediat de la FCSB » Jucătorul transferat pentru 400.000 de euro nu mai suportă și se pune la masa negocierilor cu Gigi Becali

La fel ca Ionel Ganea! Un nou fotbalist de legendă a reacționat dur după ce nu a fost invitat la meciul de adio: „Eu am construit această Generație de Aur! ”

O imagine postată de Jose Mourinho din vestiarul Arenei Naționale a devenit virală în Italia: „Unicul pe care îl iubesc”


Comentarii (5)
contrabas3
contrabas3  •  05 Septembrie 2021, 00:01
Postat de dobrin pe 04 Septembrie 2021, 23:19

Martin e politicos, ar trebui sa spuna ca e un meci intre doua selectionate de amatori. Si noi, la fel ca si ei, ne bucuram cand pierdem acasa cu Germania la 1-2 goluri diferenta. Despre Radoi... si "amator" e mult spus.

Este totuși o diferență între fotbaliștii noștri și ai lor: ai lor merg la școală, ai noștri în cluburi.

dobrin
dobrin  •  04 Septembrie 2021, 23:19

Martin e politicos, ar trebui sa spuna ca e un meci intre doua selectionate de amatori. Si noi, la fel ca si ei, ne bucuram cand pierdem acasa cu Germania la 1-2 goluri diferenta. Despre Radoi... si "amator" e mult spus.

adytza74
adytza74  •  05 Septembrie 2021, 13:25

S-a mai zis asta cu adversarii amatori si ne-au dat cu terenul in cap.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează