FOTBAL  »  NATIONALA  »  EURO 2008

Chivu: „La Euro vom lupta pentru glorie, respect şi fani”

Articol de GSP - Publicat joi, 17 aprilie 2008 00:00

Căpitanul Cristian Chivu a declarat că jucătorii reprezentativei României vor lupta la Campionatul European din Elveţia şi Austria pentru glorie, respect şi fani, informează site-ul oficial al competiţiei din perioada 7-29 iunie.

"Vom lupta pentru glorie, respect şi fani. Vrem ca fanii să fie mândri de noi. Naţionala noastră este de caracter", a declarat Chivu, în timp ce fundaşul Răzvan Raţ a declarat că România are şansa sa la Euro.

Selecţionerul Victor Piţurcă a afirmat că este aproape convins de jucătorii pe care îi va convoca. "În principal voi alege jucători care au muncit din greu şi ne-au ajutat să ne calificăm. Nu pot fi surprize", a afirmat Piţurcă.

Site-ul competiţiei reaminteşte că Piţurcă îi cunoaşte foarte bine pe jucători, mai ales că, exceptându-l pe Contra, el i-a adus la naţională pe Chivu, Lobonţ, Mutu sau Florentin Petre.

De asemenea, sursa citată scrie şi despre faptul că la 16 aprilie s-au împlinit 25 de ani de la victoria României în faţa Italiei, în preliminariile Euro-1984, prin golul marcat de Ladislau Boloni.

Citește și:
Surse autorizate de la Universitar: „Situația lui Mircea Lucescu este gravă” » Doctorii, sceptici că mai poate sta pe bancă
Nationala

„Se căsătorește cu Francesca, face două nunți!” » Adrian Mititelu, detalii despre evenimentul anului în Bănie
Diverse

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”
Fitness

Andrei Vlad și-a găsit echipă: „Vine la vizita medicală”
Campionate
Andrei Vlad și-a găsit echipă: „Vine la vizita medicală”
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Profit.ro
Premieră pe piața auto: Dacia Logan a dispărut din preferințele românilor
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (9)
 •  17 Aprilie 2008, 16:25

Glorie,respect,fani si bani,asa e corect...

 •  17 Aprilie 2008, 15:22

Cristi aduna jucatorii de la Chefere pe care-i vezi castigand campionatul si mergi la europene!! Faci si tu parte din Coalitia Imorala Anti Steaua? Impreuna cu Udrea (Pinochio)si cu Scorpie faceti echipa nationala? Numai aveti nevoie de Piturca, esti jucator mare iti faci singur echipa, il bagi si pe Mutu?

 •  17 Aprilie 2008, 15:14

DA mARIUSE DAR NU PREA CRED CA VILELE SI MASINILE LEAU CUMPARAT DE LA NATIONALA CI MAI DEGRABA DE LA CLUBURI UNDE CASTIGA MULT MAI MULT SI UNDE CHIAR SUNT RESPECTATI NU CA SI IN ROMANIA. ROMANI NU CUNOSC CUVANTUL RESPECT!

Vezi toate comentariile (9)
Comentează