FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVAMAXIMA.RO

Nu se fabrică în serie

Articol de GSP - Publicat sambata, 19 aprilie 2008 00:00

Refaceţi în memorie golul al doilea al lui Costea de la Timişoara. E acel tip de gol pe care Radu Cosaşu, de exemplu, l-ar cînta pe o filă şi jumătate, descompunîndu-i fiecare mişcare şi fiecare fracţiune de secundă.
Mult mai prozaic decît maestrul, afirm doar că în jur de 90 la sută dintre jucătorii pe care-i vedem etapă de etapă în mirifica noastră Ligă românească nu vor reuşi niciodată acea execuţie de dificultate extremă. Acel voleu din alergare cu piciorul din partea din care a venit mingea pasată de Wobay!

Costea e între ceilalţi zece la sută. Nu sînt mulţi. Poate Dică, poate Mendoza, poate Ljubinkovici, sigur Adrian Cristea, probabil Culio şi Dubarbier, cine ştie dacă Aliuţă în rarele-i zile bune. Aici nu e vorba doar de tehnica nativă sau de prietenia. Chestiunea ţine şi de o artă a anticipaţiei pe care nu mulţi o au. De a şti, ca la şah, ce urmează să se întîmple. De a-ţi da seama că trebuie să fii în acel loc în acea clipă şi să faci acel lucru. Doar acela.

Balaci, Cîrţu, Gică Craioveanu. Ei sînt precursorii olteni ai acestui fotbalist care ne surprinde consecutiv, arătîndu-ne cu fiecare evoluţie că le poate călca pe urme. Pînă la urmă, într-un final de campionat liniştit, miza Craiovei trebuie să fie valorificarea la maximum a acestui produs care nu se fabrică în serie şi recomandarea lui pentru Euro 2008. Şi apoi, în vară, păstrarea lui cu orice preţ.

P.S. Ce rost o fi avut tot circul timişorean cu Alexandru Tudor? Care a dezavantajat-o într-atît pe Poli încît i-a anulat Craiovei un gol!

Citește și:
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
Campionate
Au atras toate privirile la gala Balonului de Aur: fostul câștigător a venit cu iubita mai tânără cu 38 de ani
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Superliga
E gata! Marius Șumudică pleacă de la CFR Cluj » Ce le-a transmis oamenilor din staff
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la TV și a avut o rafală de derapaje rasiste într-un dialog halucinant: „Vreau să rămânem primitivi”
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Campionate
Soția titularului din El Clasico, reacție virală: „Voi imprima asta și o voi agăța în casă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Surpriză de ziua fostului fotbalist din naționala României: „Știu că nici cu poza asta nu prea e de acord”

Proiectat într-un camion la 50 km/oră » Am participat la crash testul spectaculos organizat de Chery în China


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează