INTERNATIONAL  »  STRANIERI  »  GALATASARAY

OFICIAL Cicâldău și Moruțan vor împărți vestiarul cu un nume mare al fotbalului mondial » Transferul realizat de Galatasaray

Gomis, în tricoul lui Swansea / FOTO: GettyImages
Gomis, în tricoul lui Swansea / FOTO: GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 02 februarie 2022 23:04 / Actualizat miercuri, 02 februarie 2022 23:24

Galatasaray l-a transferat pe atacantul francez Bafetimbi Gomis (36 de ani), ultima dată la Al Hilal, în Arabia Saudită. 

Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan vor fi colegi cu un nume mare al fotbalului mondial. Bafetimbi Gomis a revenit la Galatasaray după 3 sezoane petrecute în Arabia Saudită, la Al Hilal, unde l-a avut o perioadă antrenor și pe Răzvan Lucescu. 

Gomis a revenit la Galatasaray

Gomis a efectuat astăzi vizita medicală și le-a promis fanilor ca va contribui la revirimentul echipei: „Sunt foarte fericit că am revenit aici. Chiar cred că putem avea performanțe, dacă fanii vor fi alături de noi. Eu voi da totul! Trebuie să ducem Galatasaray acolo unde îi este locul, în vârful clasamentului”.

Cicâldău și Moruțan vor împărți vestiarul cu un nume mare al fotbalului mondial » Transferul realizat de Galatasaray
Gomis, prezentat la Galatasaray / FOTO: Facebook @galatasaray

Galatasaray este într-o poziție nefastă. A pierdut ultimele 4 meciuri de campionat și a căzut până pe locul 15 în Superliga turcă. Are 27 de puncte, doar 3 deasupra zonei retrogradării.

Gomis, nume legendar pentru fanii lui Galatasaray

Bafetimbi Gomis a făcut primii pași în fotbal la Saint-Etienne. În 2009 era cumpărat de Lyon, în schimbul unei sume deosebite la acel moment, 13 milioane de euro. După 5 ani fructuoși făcea pasul în Premier League, la Swansea. A mai evoluat de-a lungul carierei la Marseille, Galatasaray și Al Hilal.

La precedenta aventură în Turcia a avut cifre extraordinare, 32 de goluri și 6 pase decisive în 42 de apariții.

12 selecțiiși 3 goluri are Bafetimbi Gomis în prima reprezentativă a Franței

VIDEO Momente de excepție din cariera lui Bafetimbi Gomis

Citește și alte știri din fotbalul european: 

„Vrei să fii coleg cu Haaland?” » Ce răspuns a putut da starul lui Bayern Munchen

„Noul Chiellini” a semnat cu Juventus » Poveste incredibilă: în urmă cu 5 ani lucra ca zidar!

Citește și:
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Liga Campionilor
Înfiorător! Fermin Lopez, KO: imagini greu de privit cu sângele curgând șiroaie
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Handbal
Ioana Cosma: „Ești una dintre cele mai frumoase sportive” » Replică hazlie: „Pun o poză în lenjerie, bubuie Instagramul!”
Ioan Andone l-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Superliga
Ioan Andone l-a pulverizat în direct la TV pe căpitanul Alex Dobre: „Nu se pune problema să îl mai lași să joace”
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
Superliga
Contract suspendat?! » Decizia lui Mihai Rotaru, după umilința cu U Cluj
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Profit.ro
FOTO Proiect de lux: mașini unicat pentru un singur client. Miliardarii planetei vor putea să aibă, în sfârșit propriul automobil unic
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Una dintre cele mai frumoase sportive” din România are o poveste cutremurătoare: „Cum să îmi fie rușine?!”

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”


Comentarii (3)
fibra
fibra  •  03 Februarie 2022, 08:51

Mai degraba impart vestiarul in Liga 2 daca mai aduc fosile.

mafa
mafa  •  03 Februarie 2022, 05:51

Mamaaaa !!!,imi dau palme...bafetimbi, un fotbalist de clasa , o legenda mondiala a fotbalului !!..cred ca nu-l cunoaste nici măsa !!!...te-ai stricat rau gsp-ule.

ionescugeorge77
ionescugeorge77  •  03 Februarie 2022, 05:07

....inainte de a fi cenzurat cumparam ziarul in fiecare zi...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!