INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  APRECIAT

Olăroiu: "Am o ofertă importantă din Europa!"

Articol de GSP - Publicat miercuri, 23 aprilie 2008 00:00

Cosmin Olaroiu a câştigat eventul în Arabia Saudită, cu echipa Al Hilal. Fostul tehnician al Stelei a decarat că aceasta a fost cea mai mare performanţă din cariera sa, chiar mai importantă decât semifinala de Cupa UEFA cu echipa din Ghencea.

Într-un interviu acordat Sport Magazin, tehnicianul a spus: "A fost cel mai bun an din cariera mea. A fost însă şi un an extrem de greu, pentru că a trebuit să smulg în ultimul meci ceea ce am fi meritat să obţinem mai devreme. Am ştiut însă că vom reuşi ceea ce ne-am propus, pentru că am muncit foarte bine."

Olaroiu a spus că i-a fost uşor să se acomodeze cu fotbalul saudit, pentru că ştia destul de multe din timpul când juca în Asia. "Le ştiam stilul, aşa că nu a fost o problemă. În plus, am găsit aici jucători extrem de receptivi şi dispuşi să înveţe".

Stilul de viaţă de la Riad, liniştit, îi este pe plac lui Olăroiu: "Am familia cu mine, condiţiile sînt excelente, de ce să mă plîng? Mi-aduc aminte că am fost odată pe Magheru după doi ani în care nu mai fusesem în centru şi m-am speriat de ce am văzut. Am fugit acasă, pentru că nu îmi place genul acesta de viaţă."

Tehnicianul nu exclude să îşi prelungească contractul cu Al Hilal, deşi mai are alte oferte mai convenabile din punct de vedere financiar: "Eu nu mă bucur de o sumă mai mare, pentru că nu antrenez pentru bani. Am aproape opt ani de muncă în domeniu şi paşii mei au fost calculaţi în funcţie de perspective profesionale, nu de sume. Niciodată nu am negociat pentru contractul meu, am semnat pe cît mi s-a propus. Mi s-a propus naţionala Arabiei Saudite, dar şi din Europa am o ofertă interesantă, de la un club extrem de cunoscut. Să vedem ce va fi, asta se va stabili peste circa două luni."

Olăroiu nu se gândeşte la un trofeu european ci spune că cea mai mare realizare a vieţii ar fi să antreneze o echipă importantă.

Citește și:
„Clientul” lui Gigi Becali, la 4-1 cu Oțelul: „Face tâmpenii” + Pe cine a declarat omul meciului: „El e, nu Tănase”
Superliga

Cristi Chivu, după o nouă victorie la scor în Serie A: „Ce procente avem să câștigăm titlul? Pentru mine, zero!”
Stranieri

Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”
Jocurile Olimpice
Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”
Becali vrea să-i anunțe transferul în ultima zi de mercato: „Mâine îl luăm”
Superliga
Becali vrea să-i anunțe transferul în ultima zi de mercato: „Mâine îl luăm”
Surpriză pe piața auto din Germania: o marcă est-europeană a depășit în premieră Mercedes și BMW
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Imagini scandaloase la Jocurile Olimpice de iarnă » Ce au afișat susținătorii Rusiei, deși steagul țării E INTERZIS

Donald Trump l-a atacat violent pe sportivul american de la Jocurile Olimpice: „Un adevărat ratat”

Comentarii (23)
 •  24 Aprilie 2008, 16:39

pai ba dobitocule, Steaua nu e mare ?

 •  24 Aprilie 2008, 00:28

Domnule Ace,eu unu cred ca performantele lui Oli la Steaua sunt datorita lui Protasov.Din contra ,Oli incetu cu incetu a distrus-o,iar acum toti il huiduie pe Laca chiar dACA de cand a venit el e mult mai multa liniste la Steaua.Si echipa joaca mult mai frumos.Intradevar inca nu merge totul perfect,in schimp inca e prea devreme sa vorbim.Ba mai mult toti ziaristii scriu numai prostii despre jocul stelei.Eu de cate ori o vad jucand merge bine.Singura problema e finalizarea care curand se va rezol

 •  23 Aprilie 2008, 16:46

vai de tine oli ai pierdut semifinala cu cea mai slaba echipa pe care ai intalnit-o in sezonul acela

Vezi toate comentariile (23)
Comentează