GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401): imagini superbe, performanțe incredibile

Articol de GSP - Publicat marti, 08 martie 2022 11:50 / Actualizat marti, 08 martie 2022 11:57

Gama de laptopuri ASUS Zenbook progresează cu fiecare nouă generație de modele, oferind componente mai rapide, dimensiuni din ce în ce mai compacte, autonomie crescută și funcții noi, inovatoare, care vin în sprijinul utilizatorilor profesioniști și a creatorilor de conținut deopotrivă. ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401) păstrează intactă moștenirea Zen, dar rafinează ușor liniile unice de design și o face în mod elegant într-o carcasă subțire care măsoară 15.9 mm grosime și cântărește 1.4 kg. Odată deschis, te întâmpină ingeniosul NumberPad 2.0, un superb ecran cu tehnologie OLED și componente rapide a căror performanță a fost sporită de tehnologia ASUS Intelligent Performance.

Punctele căutate de utilizatorii care aspiră la cele mai noi tehnologii într-un volum redus converg aproape întotdeauna în același punct, fie că este vorba de nevoile speciale ale creatorilor de conținut, de profesioniștii interesați de productivitate în timpul lucrului de la distanță sau de acei utilizatori care își doresc în principal capabilități multimedia de top.

ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401) este genul de laptop care redefinește portabilitatea fără limitările impuse de obicei de spațiul redus. Proiectarea noului model a pornit de la ideea de unealtă pe care să te poți baza în timp ce călătorești sau când lucrezi de acasă, adică pentru acele momente în care ai nevoie de flexibilitate pentru a finaliza la timp fluxurile de productivitate care ți-au fost încredințate, dar fără a exclude ideea de relaxare la sfârșitul unei zile care te-a lăsat fără puteri.

Productivitate care nu dezamăgește în condiții de mobilitate totală

ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401): imagini superbe, performanțe incredibile

Seria Zenbook este caracterizată de un design atemporal Zen, iar modelul ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401) nu deviază de la această normalitate, designul carcasei fiind doar ușor stilizat cu linii subtile și adăpostește în continuare cele mai noi tehnologii din zona mobilității: procesoare Intel din generația a 11-a, având configurații până la modelul Core i7 și grafică integrată Iris Xe, memorie LPDDR4X care este eficientă energetic și foarte rapidă, rulând la 4266 MH, plus o unitate SSD NVMe cu interfață PCIe 4.0 care poate atinge viteze incredibile de 6500 MB/s, alimentând, astfel, procesorului cu date, fără întârziere.

Performanțe laptopului, deja excelente, au fost maximizate suplimentar prin folosirea tehnologiei ASUS Intelligent Performance, o suită de soluții tehnice care includ soluția de răcire IceCool Plus ce oferă utilizatorilor opțiunea de a selecta un mod de funcționare optim în funcție de scenariul de utilizare de moment direct din aplicația MyASUS. Toate aceste sisteme se completează unul pe altul, fără a se încurca, pentru a spori performanțele procesorului cu până la 70%. ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401) este gata de muncă în doar câteva momente de la deschiderea capacului, lucru posibil și datorită includerii unui senzor cu amprentă, cu care te vei putea autentifica imediat. Prezența balamalei ErgoLift care se deschide la 180 de grade îți va permite partajarea conținutului ecranului cu prietenii sau colegii de birou de fiecare dată când este necesar.

Cu toate că proporțiile reduse ale lui Zenbook 14X OELD nu au permis includerea unei tastaturi de dimensiune completă, cu bloc numeric în partea dreaptă, inginerii ASUS au reușit să găsească o soluție sub forma NumberPad 2.0, un bloc numeric virtual care a fost inclus în suprafața touchpadului ce capătă astfel funcționalitate multiplă. Trecerea între cele două moduri de funcționare se face cu rapiditate datorită butonului dedicat de comutare.

La majorarea productivității contribuie în egală măsură și decizia de a include un set bogat de porturi de conectare, ce cuprinde doi conectori Thunderbolt 4 cu mufă USB Tip-C, un jack audio de 3.5 mm, un conector USB cu mufă Tip-A și un cititor de carduri microSD. De conectarea la Internet fără fire deranjante este responsabilă o placă de rețea compatibilă cu standardul WiFi 6 care nu te va lăsa să își dai seama că nu folosești o conexiune cu fir, diferențele de latență între cele două tipuri de conexiuni fiind eliminate complet.

OLED: cea mai bună tehnologie folosită pe un ecran cu aspect 16:10

ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401): imagini superbe, performanțe incredibile

Laptopul ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401) reprezintă o experiență de utilizare distinctă datorită folosirii unui ecran cu tehnologie OLED. Acest afișaj este dotat cu un strat care oferă opțiunea de control tactil, deci laptopul poate fi folosit fără mouse sau touchpad și beneficiază de pe urma raportului de aspect 16:10 care se traduce printr-un spațiu vertical optim atunci când folosești o aplicație de productivitate.

Tehnologia OLED (Organic Light Emitting Diode) diferă substanțial de ecranele LCD tipic, remarcându-se prin controlul precis al fiecărui pixel din imagine care are ca rezultat un contrast aproape infinit de 1.000.000:1, un nivel de negru profund, ecranul fiind practic stins în zonele respective, o gamă dinamică HDR mărită ce redă imagini de un realism cum nu ai mai experimentat, plus culori ultra-vii pentru că panoul laptopului Zenbook 14X OLED (UX5401) este capabil să redea tot volumul de culoare DCI-P3, un acronim care face referință la standardul utilizat în filmele produse la Hollywood.

Pentru a putea fi folosit în mediile de lucru profesionale, culorile intense au fost calibrate precis, motiv pentru care toate modelele din gama ASUS Zenbook 14X OLED sunt testate și validate din fabrică de către PANTONE, fiind totodată certificate VESA DisplayHDR True Black 500, un standard dezvoltat special pentru a testa ecrane cu tehnologie OLED. Ce înseamnă aceste lucruri în practică? Trebuie să vezi singur un ecran ASUS OLED pentru a putea înțelege de ce este o experiență senzorială nouă, fiind alegerea cea mai bună în acest moment, indiferent dacă folosești acest ecran în aplicații de productivitate sau pentru consum de material multimedia.

Seria Zenbook 14X OLED include mai multe modele disponibile în eShop ASUS România, având configurații distincte care acoperă o gamă foarte largă de cerințe: ASUS Zenbook 14X OLED (UX5400), model dotat cu procesoare Intel din generația 11, SSD-uri conectate pe o interfață rapidă PCIe Gen 4, GPU dedicat opțional NVIDIA GeForce MX450 și ecran secundar ScreenPad, inclus în suprafața touchpadului și controlat intuitiv prin aplicația ScreenXpert, ASUS Zenbook 14X OLED (UX5401), model cu procesoare Intel din generația 11, stocare rapidă NVMe pe PCIe 4.0 și NumberPad, un bloc numeric virtual integrat în touchpad și ASUS Zenbook 14X OLED (UM5401), un model cu procesoare performante și eficiente AMD ce urcă până la Ryzen 9 5900HX.

Trebui spus că la achiziția unui model ASUS Zenbook 14X OLED primești automat un abonament de acces gratuit timp de trei luni la peste 20 de aplicații componente ale suitei Adobe Creative Cloud, cea mai cunoscută colecție software dezvoltată pentru creatorii de conținut, plus 100 GB de spațiu în cloud pentru stocare proiectelor.

Tot în această perioadă are loc și campania Părerea ta contează care îți oferă un an bonus de extindere a garanției laptopului ASUS Zenbook 14X OLED în urma publicării unei recenzii de utilizare a produsului pe oricare dintre platformele participante.

Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Facturi mai mari la energia electrică de la 1 ianuarie

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează