SPORTURI  »  CICLISM  »  LIQUIGAS

Basso: "Încep de la zero"

Articol de - Publicat sambata, 26 aprilie 2008 00:00

La cîteva ore după ce a semnat cu Liquigas, Ivan Basso şi-a anunţat obiectivele pentru 2009

Italianul din Gallarate a declarat pentru Gazzetta dello Sport că ţinta principală este să redevină acel "Basso învingător din trecut". "A trecut o vreme îndelungată de cînd nu am mai concurat, iar rivalii mei au progresat enorm în acest timp. După trei luni în care voi participa la tot ce înseamnă cursă de ciclism voi vedea dacă pot spera la Turul Italiei. Totuşi, în inima mea, sînt convins că pot să mă impun din nou", a spus extaziat cîştigătorul din Giro 2006.

Basso a comentat şi declaraţiile celor care nu priveau cu ochi buni reîntoarcerea sa în plutonul profesionist. "Unii vor aprecia, alţii vor fi împotriva prezenţei mele în competiţii. E normal. Sînt foarte mulţi rutieri care s-au reîntors în plutonul mondial după ce şi-au ispăşit pedepsele şi de aceea cred că şi eu am dreptul. Ceea ce e important este că am atitudinea potrivită. Nu mă mai interesează trecutul şi încep de la zero. Locul meu după doi ani s-a schimbat, fiindcă nu mai sînt privit ca unul dintre rutierii de top. Trebuie să demonstrez că mă pot întoarce", a precizat Basso.

Rutierul în vîrstă de 30 de ani a semnat un contract pe doi ani cu Liquigas şi va putea fi văzut pe şosea din primăvara anului viitor. Drept consecinţă, Liquigas s-a retras din Asociaţia Internaţională a Echipelor Profesioniste, în condiţiile în care semnătura unui rutier suspendat contravine Codului de Etică al ProTour.

Citește și:
Gigi Becali i-a anunțat plecarea în direct la TV: „A semnat, am luat 600.000!” + Remarcatul cu FC Argeș nu e Tavi: „Îi fac clauză 30 de milioane”
Superliga

Reacția lui Gică Hagi la revederea cu Dan Petrescu » Imaginile serii, la pauză, în Ghencea

Ghencea superbă: reprezentanta României la „Miss Universe” și-a susținut favoritul din tribune, la FCSB - FC Argeș

Marius Croitoru, întrebat de ce și-a înjurat jucătorii la meciul cu Voluntari: „Nu suntem la...”

Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează