FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA

“Lăcă, fii atent!”

Articol de - Publicat miercuri, 30 aprilie 2008 00:00

Emeric Ienei i-a transmis “Fiarei” cum va trebui să joace echipa pentru a nu pierde în Ştefan cel Mare.

Emeric Ienei s-a oferit ieri să-l ajute, prin intermediul Gazetei, pe Marius Lăcătuş cu cîteva sfaturi înaintea marelui meci cu Dinamo. Cel mai titrat tehnician din istoria Stelei (Cupa Campionilor, 5 titluri şi 4 Cupe) a punctat 6 lucruri impor­tante pe care trebuie să le respecte fot­ba­liş­tii roş-albaştrilor şi antre­norul lor:

1. Să evolueze agresiv şi să ducă jocul pînă la limita regulamentului. În astfel de meciuri ai nevoie de determinare dusă la extrem pentru a putea doborî adversarul.

2. Rolul pe care Lăcătuş îl avea în trecut trebuie să-l preia acum Rădoi. E acelaşi gen de jucător, îşi ia rolul de căpitan în serios, e agresiv pe teren şi el trebuie să-şi îndemne colegii să joace tare.

3. Să nu apeleze la simulări. Într-un astfel de derby cine va recurge la jumătăţi de măsură e terminat. Să stea în picioare, să se bată şi să cadă doar atunci cînd e fault 150 la sută.

4. Lăcătuş să nu facă tactica în funcţie de adversar, ci să încerce să-şi impună jocul. Asta era şi nebunia mea înaintea derby-urilor cu Dinamo, să-i pun la respect. Ce naiba, noi sîntem Steaua, vrem să fim campioni, Dinamo să joace în funcţie de noi!

5. Ştiu, ne trebuie egal să fim campioni, dar filosofia mea e una singură şi asta trebuie să fie şi cea a lui Lăcătuş: dacă vrei să faci cel puţin egal în deplasare, atunci trebuie să joci mai mult în terenul adversarului. Atunci cînd te bagi cu fundu’ în propriul careu, poate apărea un corner, o lovitură liberă, o centrare, e periculos.

6. Patru jucători mi se par periculoşi de la Dinamo şi, normal, Lăcătuş trebuie să-şi ia măsuri împotriva lor. În primul rînd, Dăn­ciulescu şi Bratu. Au viteză şi întotdeauna jucătorul stelist care îi va ataca va trebui să fie dublat de un coleg. Apoi, mijlocaşii Cătălin Munteanu şi Adrian Cristea sînt fotbalişti cărora nu trebuie să le fie lăsate spaţii.

“Cea mai frumoasă victorie ca antrenor împotriva lui Dinamo a fost un 4-1 în ‘76. La ei jucau Pîrcălab, Dinu, Lucescu, la noi erau Iordănescu, Marcel Răducanu, Liţă”
Emeric Ienei fost antrenor Steaua

“Pe vremuri era frumos, acum ne-am dus mult înapoi ca civilizaţie. Cînd eram eu antrenor nu auzeam înjurătură sau ameninţare, aşa cum e acum”

Citește și:
Golul sezonului a fost marcat în Liga 2: reușită superbă de la peste 40 de metri!
Liga 2
Golul sezonului a fost marcat în Liga 2: reușită superbă de la peste 40 de metri!
Gică Hagi a anunțat lotul României pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor » 12 jucători nu au mai fost convocați! Noutățile „Regelui”
Nationala
Gică Hagi a anunțat lotul României pentru ultimele două meciuri din Liga Națiunilor » 12 jucători nu au mai fost convocați! Noutățile „Regelui”
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
Campionate
S-a aflat abia acum » Cine e femeia care l-a îmbrățișat pe Erling Haaland după meciul din Liga Campionilor: „M-a recunoscut imediat”
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Campionate
În ziua în care Ronaldo s-a retras de la națională, Georgina a „spart” 300.000 de euro: „comanda a ajuns acasă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

FRF ia în calcul să desființeze o echipă națională: „Căutăm alte soluții”

Fostul fotbalist român cu o avere de 250 de milioane de euro vrea să transforme clădirea abandonată din centrul Bucureștiului


Comentarii (19)
 •  30 Aprilie 2008, 18:29

sa vie la steaua ienei!!!!!

 •  30 Aprilie 2008, 13:07

pe vremuri nu auzeai injuraturi ca-i punea la respect partidul, acuma nu mai au frica de nimic burcasiiin, si legiile sunt inexplicabil de slabe, practic inexistete.in loc sa cante injura, VAI DE CULTURA NOASTRA..............

 •  30 Aprilie 2008, 12:37

Parcalab in '76? Cred ca esti dus cu capul,nea Imi! In '76 steaua a batut in cupa cu 4-1 iar in campionat a batut Dinamo cu 5-2 dupa ce facuse egal (2-2) in ghena

Vezi toate comentariile (19)
Comentează