OPINII  »  EDITORIAL

App Qatar

Articol de - Publicat joi, 10 noiembrie 2022 10:00 / Actualizat joi, 10 noiembrie 2022 10:10

Totuși, nu e o glumă! Pe 20 noiembrie începe Cupa Mondială. În Qatar. Meciul de deschidere prezintă ciocnirea titanilor: Qatar - Ecuador! Sau e o glumă? Cu 32 de participante, vom vedea primul Turneu Final în care se joacă și calificările la Turneul Final. Lipsesc doar Italia, demisionară, cu titlul european în buzunar, și România, prin neprezentare. Plus naționalele care așteaptă suprimarea preliminariilor.

Așadar, e o glumă! Gluma a început acum 12 ani. Pe 2 decembrie 2010, FIFA a anunțat că Mondialele vor avea loc în Qatar. Unde? Lumea a început să caute pe hartă și a dat de istorie. Nicio tradiție în materie de fotbal. Și o mare tradiție în materie de șpăgi globale. 

În următorii 12 ani, gluma s-a stabilizat și a început să genereze stadioane noi, comerț de sponsorizare, publicitate și un tocător de anchete născute moarte.

Nu, n-au existat șpăgi și nici muncă în regim de robie cu carne de imigrant. Până și Gary Neville, contestatarul care a ocărât din toate crampoanele Cupa Mondială qatareză, și-a dat seama că trebuie să își cumpere ghete noi. Și va comenta la TV Mondialele pe care le detestă. 

App Qatar
foto: Imago

În 12 ani, totul s-a normalizat. Așa cum FIFA bănuia, fotbalul seamănă cu politica pentru că e politică. FIFA a decis tot ce și-a dorit. A făcut praf competițiile naționale. A scos jucătorii din campionate pentru a ușura accidentările provocate de lipsa pauzei tradiționale de cantonament.

Klopp declară deschis că speră în accidentări care îi vor aduce jucătorii mai repede, acasă. FIFA a făcut toate astea pentru că știa că nimeni nu va avea curajul să spună nu. Încolonarea a fost ireproșabilă. 

Mondialele se vor desfășura după lipsa de fricțiune a jocurilor pe computer. Într-un loc cu o geografie extrasă din grafica digitală. Fără pitoresc, fără crâșme în care fanii lui United se împrietenesc sau se bat cu fanii Bayern și fără alt motiv de fascinație în afara prețurilor. 

Până la urmă, cineva va câștiga finala din 18 decembrie. Dar va conta? Vom ține minte? Va intra app-ul Qatar în istoria fotbalului? Până la urmă e o glumă.

Citește și:
Tensiuni la Real Madrid » 2 milioane de semnături pentru excluderea lui Mbappe din cauza iubitei!
Campionate
Tensiuni la Real Madrid » 2 milioane de semnături pentru excluderea lui Mbappe din cauza iubitei!
Wesley Sneijder, devastator: „UEFA să intervină, să sune la Londra: «Ieșiți de pe teren»”
Liga Campionilor
Wesley Sneijder, devastator: „UEFA să intervină, să sune la Londra: «Ieșiți de pe teren»”
Motivul plecării la Rapid?! Daniel Pancu nu vrea să audă de noul oficial al lui CFR Cluj: „Șeful meu pe fotbal nu s-a inventat!”
Superliga
Motivul plecării la Rapid?! Daniel Pancu nu vrea să audă de noul oficial al lui CFR Cluj: „Șeful meu pe fotbal nu s-a inventat!”
Fanii au împânzit internetul cu variante de sigle, după ce Nicolescu a anunțat schimbarea de la 1 iulie: „Și ChatGPT o face mai bine” + Prunea trece la jigniri
Superliga
Fanii au împânzit internetul cu variante de sigle, după ce Nicolescu a anunțat schimbarea de la 1 iulie: „Și ChatGPT o face mai bine” + Prunea trece la jigniri
FOTO Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, tranzacție cu un milionar belgian
Profit.ro
FOTO Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, tranzacție cu un milionar belgian

Comentarii (1)
leftymius
leftymius  •  12 Noiembrie 2022, 15:02

Foarte adevarat si atat de trist.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează