GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Ce trebuie să facă nașii la botez

Articol de GSP - Publicat luni, 21 noiembrie 2022 16:18 / Actualizat luni, 21 noiembrie 2022 16:18

Rolul nașilor este foarte important în cadrul unui botez. Pe lângă faptul că se asigură că au toate cele necesare botezului de la biserică, aceștia devin totodată și părinții spirituali ai copilului.

Așadar, la ceremonia de la biserică nașii au mai multe îndatoriri decât părinții, așa că este bine să știe din timp care sunt toate lucrurile necesare pentru acest eveniment important.

Prima îndatorire a nașilor este să se asigure că au un trusou botez atunci când ajung la biserică. Acesta este, de obicei, într-o cutie frumoasă, cu culori în funcție de sexul copilului și de preferințele părinților și ale nașilor. Totodată, nașii cumpără și lumânări botez împreună cu hăinuțe pentru botez.

Li se recomandă nașilor să petreacă cât mai mult timp cu bebelușul înainte de botez deoarece acesta va sta în brațele lor și e bine să fie fețe cunoscute. Altfel, bebelușul va fi agitat și poate va plânge pe tot parcursul slujbei de botez.

De asemenea, e bine ca nașii să învețe rugăciunea Crezul dinainte deoarece o vor spune sau citi înainte de intrarea în biserică.

Ce trebuie să facă nașii la botez

Cine ține copilul în brațe?

În anumite zone din țară există rânduiala conform căreia dacă este băiețel trebuie să fie ținut în brațe de naș, iar dacă este fetiță trebuie ținută în brațe de nașă. Persoana care nu ține copilul în brațe trebuie să țină lumânarea de botez.

Urmează apoi “lepădările de satana” – acestea sunt rugăciune de îndepărtare a duhurilor rele. Nașii se întorc cu fața spre apus și spun de trei ori, în numele copilului: “Mă lepăd de satana, de toate lucrurile lui, de toți slujitorii și de toată slujirea și toată trufia lui”.

Scufundarea în cristelniță

Nașa îl dezbracă pe copil și îl pregătește pentru a fi luat de preot și scufundat în apa din cristelniță. După ce este scos din apă nașa este pregătită cu fașa și prosopul pentru a-l primi pe copil, îl va șterge, preotul îl va da cu mir, iar nașa îl va îmbrăca apoi cu hainele din trusoul pe care l-a cumpărat.

După ce copilul este îmbrăcat, nașii împreună cu preotul și părinții copilului vor înconjura de trei ori masa de botez și cristelnița.

Nașii plătesc la final taxa de biserică, care este diferită de la o biserică la alta.

Ce trebuie să facă nașii la botez

Ce trebuie să facă nașii după botez

După botez, nașii îl duc acasă pe proaspătul creștin și îl dau peste prag părinților spunând “Păgân mi l-ai dat, creștin ți l-am adus”. Se obișnuiește ca nașii să cumpere și un cadou pentru noul lor fin care este oferit după botez.

La băița de a doua zi, nașa este cea care se ocupă de tot. Îl spală pe cel mic, îl îmbracă cu haine noi, apoi va arunca apa folosită la rădăcina unui pom. 

Citește și:
„Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul” » Ioanițoaia, despre lupta lui Mircea Lucescu: „Inițial, n-a crezut, apoi și-a asumat”
Superliga
„Leucemia a provocat și a grăbit sfârșitul” » Ioanițoaia, despre lupta lui Mircea Lucescu: „Inițial, n-a crezut, apoi și-a asumat”
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Superliga
Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”
Sicriul lui Mircea Lucescu, ultima zi la Arena Națională » George Copos, devastat
Superliga
Sicriul lui Mircea Lucescu, ultima zi la Arena Națională » George Copos, devastat
Năpădit de lacrimi, Dmytro Chygrynskiy, fundașul de fier al lui Mircea Lucescu, a vorbit la priveghi: „Abia acum vom înțelege cât de mare a fost”
Superliga
Năpădit de lacrimi, Dmytro Chygrynskiy, fundașul de fier al lui Mircea Lucescu, a vorbit la priveghi: „Abia acum vom înțelege cât de mare a fost”
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei
Profit.ro
Nou stadion în România, investiție de peste 100 milioane lei

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ministrul Cătălin Predoiu, decizie istorică: „Vom numi viitorul stadion «Dinamo - Mircea Lucescu»”

Cine a fost Mircea Lucescu, în cuvintele lui: „Tata cu o gaură în plămâni și împușcat în picior, la Cotul Donului! Sunt creația cărții, difuzorului și a balonului de cârpă”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!
Fii primul care află noutățile din sport! Cum să urmărești GSP în Google Discover!