FOTBAL  »  CUPA ROMANIEI  »  GRUPA A

FOTO Prima grupă rezolvată în Cupa României Betano » Meci nebun între Slobozia și Dinamo: 6 goluri și 3 eliminări! Cine merge în sferturi

Articol de - Publicat marti, 06 decembrie 2022 20:59 / Actualizat marti, 06 decembrie 2022 21:34

Sepsi Sf. Gheorghe a învins-o pe FC Voluntari, scor 4-0, și a câștigat grupa A din Cupa României. FCU Craiova a trecut de Petrolul, 1-0, și merge în „sferturi”. Cea mai spectaculoasă dispută a zilei a fost cea dintre Unirea Slobozia și Dinamo, 3-3, meci cu 3 eliminări în tabăra „câinilor”. 

  • Sepsi a câștigat grupa A și va juca în „sferturile” Cupei României împotriva formației de pe locul 2 din grupa B;
  • FCU Craiova va înfrunta în „sferturi” câștigătoarea grupei B;
  • Dinamo, FC Voluntari, Slobozia și Petrolul sunt eliminate. 
  • Soarta grupei B, din care fac parte CS Mioveni, UTA, FC Botoșani, FCSB, Oțelul și Gloria Buzău, se va decide joi.

Clasament Grupa A

EchipăPuncte 
1. SEPSI9 
2. FCU CRAIOVA7 
3. FC Voluntari3 
4. Dinamo2 
5. Slobozia2 
6. Petrolul1 

FINAL » Unirea Slobozia - Dinamo 3-3

Dinamo a sfidat gazonul impracticabil de la Buzău și prestat un fotbal pe alocuri încântător în prima repriză. Un gol anulat eronat lui Neluț Roșu a prefațat reușitele lui Ghezali, Amzăr și Iulian Roșu. Eliminarea lui Bena, pentru o tragere din postura de ultim apărător, a răsturnat toate socotelile. Toma a transformat penalty-ul și s-a intrat cu 3-1 la pauză.

Rus (50) și Ibrian (68) au egalat pentru formația din Ialomița, iar finalul le-a aparținut în totalitate, profitând de gafele lui Alexandru Pop. Proaspăt intrat, atacantul a văzut două cartonașe galbene în decurs de 5 minute. În prelungiri, Amzăr a fost și el eliminat.

Desfășurarea partidei:

  • min. 90+1: Amzăr este și el eliminat. A văzut al doilea cartonaș galben pentru simulare.
  • min. 87: Ciprian Perju îl faultează în careu pe Amzăr. Iulian Roșu ratează, lovitură respinsă de portar.
  • min. 75: Pop vede al doilea cartonaș galben și este eliminat. „Câinii” joacă în dublă inferioritate.
  • min. 71: Pop îl lovește cu cotul în gât pe Toma, dar vede doar cartonașul galben. S-a creat o încăierare generală.
  • min. 68, autogol Pop: Proaspăt intrat pe teren, Alexandru Pop deviază nefericit, cu fața, în propria poartă.
  • min. 50, gol Rus: Atacantul Unirii Slobozia înscrie cu latul, din 6 metri.
  • min. 40: Ghezali este înlocuit cu Giafer. Mijlocașul francez este vibizil nemulțumit de decizia lui Burcă.
  • min. 37, gol Toma: Bena vede direct cartonașul roșu pentru un fault comis asupra lui Alin Boțogan, o tragere în interiorul careului. Toma transformă
  • min. 30, gol Iulian Roșu: O nouă acțiune colectivă superbă a „câinilor”.
  • min. 24, gol Amzăr: Dinamo joacă în continure spectaculos. Combinații în viteză au dus mingea la Amzăr, în banda stângă. Depășește portarul și înscrie simplu.
  • min. 17, Gol Ghezali: Un contraatac superb al „câinilor”. Amzăr centrează în fața porții, iar Ghezali înscrie prin alunecare.
  • min. 8:  Neluț Roșu trimite cu călcâiul în poartă, dar asistentul ridică eronat fanionul.
  • min. 3: Ghezali scapă singur spre poartă, depășește și portarul, dar trage într-un apărător.

Unirea Slobozia: Păduraru - Dorobanțu, Lazăr, Perju, Toma - Ekollo, Coadă - Ciobanu, Prejmerean, Levy - Rus 
Antrenor: Costel Enache

Dinamo: D. Oncescu - De Moura, Bena, Patriche, Amzăr - Larrucea, N. Roșu, I. Roșu - Ghezali, Țîră, A. Bani 
Rezerve: Dujmovic - Dudea, Demici, Borcea, Buhăescu, Giafer, Tomozei, Pop, Delciu 
Antrenor: Ovidiu Burcă

Stadion: Gloria (Buzău) 
Arbitru: Sorin Vădana // Asistenți: Răzvan Tudor, George Suciu

 FINAL » Petrolul - FCU Craiova 0-1

Petrolul avea șanse minime la meciul cu FCU Craiova. De partea cealaltă, Adrian Mititelu a transmis clar că vrea Cupa, iar Nicolo Napoli s-a conformat. 

Cu mulți titulari pe teren, oltenii au rezolvat soarta calificării în minutul 82, când Gabriel Iancu a reluat din prima, de la 11 metri.

Desfășurarea partidei:

  • min. 81, gol Iancu: FCU Craiova rezolvă calculele în grupă. Iancu înscrie cu un șut deviat, din 11 metri.
  • min. 51: George Ganea ratează o dublă șansă imensă, din interiorul careului.
  • min. 34: Irobiso îl depășește pe Gurău, dar își micșorează unghiul și nu mai nimerește spațiul porții.

Petrolul: Leitner - Olaru, Huja, Mathaus - Pashov, Dumitriu, Cebotaru, Grozav, Velisar - Irobiso, M. Bratu 
Rezerve: Jercălău - Budescu, Borța, Meijers, Tolea, Tucaliuc, Măzărache, Cioiu, J. Pătrașcu 
Antrenor: Nicolae Constantin

FCU Craiova: Gurău - Negru, Paramatti, Duarte, Huyghebaert - D. Albu, Asamoah - Baeten, Bauza, Van Durmen - G. Ganea 
Rezerve: Mogoșanu - R. Grigore, V. Achim, Blidar, Zanfir, Chițu, Bahassa, Iancu, Blănuță 
Antrenor: Nicolo Napoli

Stadion: Ilie Oană (Ploiești)
Arbitru: Horațiu Feșnic // Asistenți: Valentin Abram, Alexandru Cerei 
VAR: Sorin Costreie, Iuliana Dementrescu

 FINAL » Sepsi - FC Voluntari 4-0

Sepsi a încheiat cu victorii pe linie grupa A din Cupa României. Astăzi s-a distrat contra lui FC Voluntari, o echipă cu probleme financiare și care e cu gândul la campionat. Trupa lui Bergodi a deschis scorul în minutul 14, printr-o lovitură de cap a lui Bălașa. Roland Varga a reușit o „dublă”, în minutele 17 și 62, iar Safranko a punctat și el în minutul 84. 

Sepsi, deținătoarea trofeului, merge în „sferturi” și va încerca să repete performanța. 

Desfășurarea partidei:

  • min 62, gol Varga: Lansat excelent de Achahbar, Varga înscrie cu o execuție din prima.
  • min. 18, Gol Varga: Matricardi greșește o pasă simplă, iar Varga profită și marchează cu un șut în plasa laterală.
  • min. 14, gol Bălașa: Fundașul central al lui Sepsi îi ia fața lui Andreș și înscrie cu o lovitură de cap.
  • min. 5: Tudorie reia cu capul din 6 metri, dar Jesus Fernandes respinge.

Voluntari: J. Fernandes - Meleke, Andreș, Marticardi - Ricardinho, C. Costin, Tavares, Al. Vlad - Govea, D. Florea, V. Rață 
Rezerve: M. Popa - Aliji, Armaș, Răduț, Doru Andrei, Voican, Merloi, N. Popescu, Nemec 
Antrenor: Liviu Ciobotariu

Stadion: Sepsi Arena (Sf. Gheorghe) 
Arbitru: Adrian Cojocaru // Asistenți: Mihai Marica, Marius Badea 
VAR: Marcel Bîrsan, Cristina Trandafir

Criteriile de departajare din grupele Cupei:

  • Numărul mai mare de puncte obținute în jocurile directe disputate între echipele aflate la egalitate de puncte
  • Golaverajul mai bun în jocurile directe
  • Numărul mai mare de goluri marcate în jocurile directe
  • Golaverajul general mai bun (diferența între golurile marcate și primite în toate jocurile)
  • Numărul mai mare de goluri marcate în toate jocurile
  • Disputarea unui joc de baraj între echipele aflate la egalitate

Citește și: 

Daniel Oprița se plânge de atmosfera din Ghencea: „E frustrant! La Tribuna Zero sunt biletele pe care le dăm noi apropiaților, mă uit și întreb pentru ce jucăm”

A dat gol cu CS Mioveni, dar Gigi Becali îi anunță plecarea de la FCSB: „M-am înțeles cu clubul!”

Citește și:
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Campionate
Ce-a fost asta?! A lăsat Superliga pentru Cupa Africii și s-a făcut de râs: „Calamitate”
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Superliga
Reapare moda „sateliților” » Știința dă jucători la Dinamo
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Campionate
Accident cumplit la schi: fotbalistul de 34 de ani a căzut din telescaun și și-a pierdut viața. Soția lui a fost rănită
Interes reactivat! Specialistul în mercato dezvăluie cele 5 cluburi care îl vânează pe Louis Munteanu: „Planul era simplu”
Superliga
Interes reactivat! Specialistul în mercato dezvăluie cele 5 cluburi care îl vânează pe Louis Munteanu: „Planul era simplu”
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Profit.ro
Platformă taxi din România intră în concurență directă cu Uber și Bolt FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (13)
creeperno807
creeperno807  •  06 Decembrie 2022, 22:31

Mortu si-a jucat propria viata pentru Dinamo

valentindragobete
valentindragobete  •  06 Decembrie 2022, 22:10
Postat de ce_o_mai_face_karagandy pe 06 Decembrie 2022, 21:24

***ne umpleti cu stiri despre mm ..becali si fcsb ...alte echipe nu mai conteaza pentru voi ...acum aflu ca a jucat dinamo ...trebuie sa ma uit cu lupa dupa un articol despre Dinamo ....ce sa mai zica cei din Iasi ...Timisoara ..sau Constanta ...de astia nu scrieti nimic !! ***

In principiu ai dreptate dar ce sa scrie, de exemplu, de Dinamo ? Să scrie că ăia de la peluză, ultrășeria adică, merg cu mortu' după ei și asta după ce fratele mortului s-a dezis de ei ?!

odoacru
odoacru  •  06 Decembrie 2022, 21:36
Postat de popescu.dzn pe 06 Decembrie 2022, 21:29

Te asigur ca nu te-a depășit GSP in cuvinte despre Becali

Cum sar *** sa-si apere idolul.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează