INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Încă o lovitură pentru Barcelona: judecătorul a întors decizia inițială, iar starul catalanilor e primul care are de suferit

Gavi, în stânga / foto: Guliver/Getty Images
Gavi, în stânga / foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat marti, 14 martie 2023 09:45 / Actualizat marti, 14 martie 2023 11:33

În plin scandal de corupție, Barcelona se mai confruntă cu o problemă. Lui Gavi, superstarul de 18 ani al catalanilor, i s-ar putea anula contractul înregistrat la prima echipă, în ciuda deciziei inițiale a instanțelor din Spania.

Inițial, La Liga i-a interzis Barcelonei înregistrarea contractului lui Gavi, deoarece ar fi încălcat fair-play-ul financiar. Catalanii au mers în instanță și au câștigat procesul cu Liga Spaniolă de Fotbal. Din septembrie 2022 și până în ianuarie 2023, deși semnase o nouă înțelegere cu Barcelona, Gavi juca pe baza contractului de jucător al academiei semnat în 2020.

Barcelona mai primește o lovitură: superstarul Gavi e primul care are de suferit!

Trupa blaugrana reușise să înregistreze pe ultima sută de metri contractul lui Gavi cu prima echipă, dar ultimele vești apărute în acest caz nu sunt deloc pe placul Barcelonei: un judecător a întors decizia dictată inițial în cazul lui Gavi, iar fotbalistul e nevoit să revină la contractul vechi, cel semnat cu echipa secundă. Clubul a luat act de decizie, dar încă speră că poate menține actualul contract al mijlocașului.

Fiindcă fusese înregimentat cu acte în regulă la prima echipă a Barcelonei, puștiul a putut evolua cu numărul 6, cel care i-a aparținut în trecut lui Xavi. Regulamentul le interzice fotbaliștilor cu contracte la echipa a doua să poarte numere de la 1 la 25 dacă ajung la prima echipă. 

Conform noului contract, mijlocașul spaniol câștigă 6,8 milioane de euro pe an. Înțelegerea dintre club și jucător va expira în iunie 2026, iar Gavi are o clauză de 1 miliard de euro.

Gavi, ascensiune impresionantă la Barcelona

Gavi, unul dintre cei mai importanți jucători ai Barcelonei în acest moment, a avut o creștere fulminantă în ultimul an. A devenit titular indiscutabil la catalani, iar în acest sezon a jucat deja 36 de meciuri în toate competițiile, în care a reușit două goluri și cinci pase decisive. 

În ultimul an, cota lui Gavi a explodat. În decembrie 2021, el era evaluat la 40 de milioane de euro pe transfermarkt.com. La ultima actualizare, în noiembrie 2022, cota spaniolului era de 90 de milioane de euro.

3 goluria marcat Gavi pentru naționala Spaniei, în 17 meciuri

VIDEO Imagini cu Gavi, noua „perlă” de la Barcelona, în acțiune

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Ronaldo, înjurat și huiduit de fanii echipei la care a debutat

Abia revenit după operația de la genunchi, Paul Pogba s-a rupt din nou! Când ar putea reveni în tricoul lui Juventus

Citește și:
Gigi Becali l-a retrogradat pe Mihai Stoica la FCSB: „Este fără precedent, dar nu mai sunt idiot! Dacă vrea să plece...”
Superliga
Gigi Becali l-a retrogradat pe Mihai Stoica la FCSB: „Este fără precedent, dar nu mai sunt idiot! Dacă vrea să plece...”
Începe un nou scandal la Rapid! » Detaliul șocant observat astăzi în noua bază de 6 milioane de euro: „Plângere penală”
Superliga
Începe un nou scandal la Rapid! » Detaliul șocant observat astăzi în noua bază de 6 milioane de euro: „Plângere penală”
La loc comanda! Primele „achiziții” ale lui Gigi Becali au ajuns la baza din Berceni » Cine a fost azi la antrenament
Superliga
La loc comanda! Primele „achiziții” ale lui Gigi Becali au ajuns la baza din Berceni » Cine a fost azi la antrenament
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Campionate
Stadionul-fantomă din Europa este aproape gata! » Cum arată „bijuteria” de 380 de milioane de euro
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Campioana care a dormit doi ani în Gara de Nord merge la „Chefi la cuțite”: „M-am infectat cu HIV, arătam ca un bărbat și mă chema «Luci»”

Gigi Becali dezvăluie: „El e singurul român în fața căruia mă înclin! I-am zis: «Tu ești și mai bogat și ești și mai deștept»”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează