Spania lui Raul, Franţa lui Trezeguet. Italia lui Del Piero?

Trei mari puteri. De orice fel, in orice sens, economic, turistic, istoric, dar mai ales fotbalistic. Trei mari campioni. La fel, in orice sens, dar mai ales fotbalistic… Ciudat, toti trei sunt caractere imense, dar cuminti, nimic din genul lui Totti, Materazzi sau alte personalitati spumoase. La ora la care scriu aceste randuri, campioana Italiei e Inter, Federer face 1-1 cu Nadal la Hamburg, poporul se inghesuie la Cotroceni, dar inca nu se stie ce va face Del Piero. Daca si acest mare jucator nu va prinde lista lui Donadoni la Euro, e clar. Fotbalul nu mai are nimic din romantismul care facea adepti in randul copiilor, atrasi de binele care invinge, mereu, răul. Si Campionatul din Austria si Elvetia va fi mult mai fad. Un fel de PlayStation. Emotiile pe care ni le-a dat, atatia ani, Raul Gonzales, omul care inseamna Real Madrid, asa cum Real Madrid a insemnat Raul in ultimii ani, s-au dus. Lui David Trezeguet, argentinianul niciodata acceptat pe deplin de ceilalti coechipieri francezi, dar idol in randul suporterilor din Franta, i s-a interzis orice sansa sa isi ia revansa in fata lor pentru penaltiul ratat acum doi ani in finala cu Italia. Va ramane exact asa ca Eric Cantona, dar invers, insa intotdeauna maret si nobil.

Nu voi incheia acest blog acum. L-am deschis dintr-o stranie senzatie de nostalgie… Va ramane in pronuntare pana cand voi afla daca marele Alessandro Del Piero va avea soarta celorlalti doi.