GSP SPECIAL  »  IDEILE GAZETEI  »  CEI MAI BUNI

CEI MAI BUNI Votează AICI „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”! » Iată nominalizații pentru mai 2023

Articol de , - Publicat joi, 25 mai 2023 10:40 / Actualizat joi, 25 mai 2023 14:08

Farul Constanța este noua campioană a Ligii 1, în timp ce Sepsi este noua câștigătoare a Cupei României ♦ Astăzi începe procedura de vot pentru acordarea trofeelor "Jucătorul lunii mai" și "Antrenorul lunii mai" în cadrul proiectului „Cei mai buni”

Cel mai incendiar sezon din istoria fotbalului românesc și-a desemnat campioana. Farul este noua regină a Ligii 1 după un meci fabulos cu FCSB.

Mai mult, Sepsi s-a impus în finala Cupei României cu U Cluj și sezonul poate să fie declarat oficial încheiat. Așa că Gazeta Sporturilor deschide procedura de vot în proiectul " Cei mai buni" pentru luna mai 2023. 

Jucătorul lunii mai 2023 - nominalizări

Pentru trofeul "Jucătorul lunii mai", Gazeta a nominalizat 5 fotbaliști:

  • Tudor Băluță (Farul). "Taurul" din mijlocul constănțenilor a fost, fără îndoială, unul dintre cei mai importanți jucători ai echipei în mai. "Dublă" cu Rapid, plus un gol egalizator cât un campionat cu FCSB, care a "aruncat în aer" stadionul din Ovidiu, la 2-2.
  • Virgiliu Postolachi (UTA Arad). Venirea lui Mircea Rednic la Arad l-a trezit pe final de sezon pe atacantul de 23 de ani. Acesta a făcut senzație în tricoul arădenilor, care încă n-au scăpat de emoțiile retrogradării. Goluri cu FC Argeș (2-2), CS Mioveni (2-0) și CSU Craiova (1-1).
  • Louis Munteanu (Farul). Puștiul-minune al "Regelui" a asigurat titlul Farului după o revenire fabuloasă în duelul cu FCSB de la Ovidiu. Golul de 3-2 a adus trofeul de campioană pe malul mării, iar Louis primește o nominalizare meritată. În mai, atacantul de 20 de ani mai are o "dublă" în 7-2 cu Rapid și o pasă în egalul cu Sepsi (1-1).
  • Andrei Ivan (U Craiova). Evoluțiile foarte bune ale lui Ivan au adus puncte importante oltenilor în ultima lună de SuperLigă. Atacantul a reușit în mai să înscrie cu CFR Cluj (1-1), Farul (1-1) și o "dublă" cu Rapid (3-2), dar oltenii au rămas tot pe patru în campionat, cu șanse extrem de mici să mai prindă un loc de cupe europene.
  • Roland Niczuly (Sepsi). Portarul de 27 de ani a fost cel mai bun om al finalei Cupei României cu Universitatea Cluj! Cu trei penalty-uri apărate, căpitanul covăsnenilor își trece în CV a doua Cupă după cea adjudecată sezonul trecut. În plus, cu Farul (1-1) și cu Rapid (0-0) a fost MVP-ul echipei lui Bergodi.

Pe lista preliminară au mai fost: Florinel Coman (FCSB), Andrei Borza (Farul) și Dan Nistor (U Cluj).

Antrenorul lunii mai 2023 - nominalizări

Pentru trofeul "Antrenorul lunii mai", Gazeta a nominalizat 3 tehnicieni:

  • Gheorghe Hagi (Farul). "Regele" a scris istorie în cel mai palpitant sezon din cele peste o sută de ediții de Liga 1. A terminat sezonul cu cel mai prețios trofeu în CV: titlul de campion național, unul nesperat la începutul campionatului. Și asta după un comeback de poveste cu FCSB, de 0-2 la 3-2! Și să nu uităm victoria zdrobitoare, 7-2, cu Rapid.
  • Liviu Ciobotariu (FC Voluntari). Neînvins din februarie la Voluntari, Ciobotariu a transformat o echipă care an de an se bătea la retrogradare, iar acum e la două meciuri de cupele europene. În mai a avut trei victorii importante, cu U Cluj, CS Mioveni și FC Botoșani, care i-au consolidat poziția în clasament, plus egalul cu Chindia.
  • Cristiano Bergodi (Sepsi). Italianul termină sezonul de Liga 1 cu toate obiectivele din contract realizate. A prins primele șase echipe din România, iar în ultimul meci al sezonului pentru Sepsi a cucerit pentru al doilea an consecutiv Cupa României, într-o finală dramatică cu U Cluj, decisă la loviturile de la 11 metri.

Pe lista preliminară a mai fost Leo Grozavu (Poli Iași).

Cum vom alege „Jucătorul lunii” și „Antrenorul lunii”

Foarte pe scurt, despre algoritmul folosit pentru departajare la stabilirea câștigătorilor. Redacția GSP face nominalizările, bazându-se pe statistici și cifre clare de performanță, apoi vor vota 3 categorii:

  • cititorii GSP.ro
  • jurnaliștii din redacție
  • 5 specialiști (foști fotbaliști sau antrenori importanți)
Citește și:
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Liga 2
Florin Talpan continuă războiul: „Am solicitat la UEFA și FIFA să excludă toate echipele românești din cupele europene. Și echipa națională!”
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
Campionate
Starul din Premier League, la prima apariție publică alături de noua iubită: „I-a purtat noroc”
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Conference League
„Vreau să fac plângere la UEFA! Nu e în regulă!” » Comentatorul Emil Grădinescu reclamă o situație neobișnuită la înfrângerea Craiovei
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
Superliga
Daniel Pancu anunță revoluția la CFR Cluj: „Va trebui să «aerisim» puțin vestiarul! Sunt jucători care nu sunt compatibili cu mine”
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri masive în industria auto din România
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (1)
grid
grid  •  25 Mai 2023, 14:05

La antrenori lipsește nominalizarea lui Gigi.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează