FOTBAL  »  Superliga  »  PETROLUL - U CLUJ 1-1

VIDEO Declarația care a stârnit hotote de râs după Petrolul - U Cluj: „Bere? Nu, nu, vitamine” + mesaj pentru fanii clujeni

FOTO Facebook +36   FOTO
FOTO Facebook

Articol de - Publicat luni, 17 iulie 2023 10:22 / Actualizat luni, 17 iulie 2023 10:22

U Cluj a plecat acasă cu doar un punct din meciul cu Petrolul jucat la Ploiești. Chipciu și Muși au marcat singurele golurile ale partidei, în care Constantin Budescu a irosit un penalty

Transferat în această vară de U Cluj, după despărțirea de Universitatea Craiova, Bogdan Mitrea a analizat rezultatul scos de noua sa echipă.

„Doar un punct câștigat în deplasare, pe un teren greu, dar tot timpul începutul este mai greu la toate echipele. Rămânem cu de e pozitiv, adică cu acest punct câștigat. Am început bine meciul, am marcat, părea că controlăm jocul, dar ne-au egalat. Așa e la fotbal, e normal că avem oscilații în evoluții, dar trebuie să luăm părțile pozitive”, a declarat fundașul de 35 de ani.

Întrebat dacă îi vor da o bere lui Andrei Gorcea pentru că a apărat penalty-ul lui Budescu, Mitrea s-a amuzat: „Nu, nu! Nu îi dăm bere lui Gorcea, doar vitamine. Ha,ha,ha!”.

Apoi a vorbit despre vremea caniculară pe care s-a jucat partida de pe „Ilie Oană”: „Greu cu căldura până ne vom adapta. De etapa viitoare sigur va fi mai bine. Impactul a fost dur și se simte. La Cluj nu e așa cald. Nu căldura ne-a împiedicat să avem o evoluție mai constantă”.

U Cluj - Rapid se joacă la Mediaș!

Mulțumit până la urmă cu punctul câștigat în deplasare, Bogdan se gândește acum la duelul contra giuleștenilor lui Cristiano Bergodi.

Petrolul - U Cluj/ foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Petrolul - U Cluj/ foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Petrolul - U Cluj/ foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
Petrolul - U Cluj/ foto: Andrei Crăițoiu (GSP)
+31 FOTO

„Acum vine meciul cu Rapid și suntem supărați să jucăm în deplasare. Ne doream să avem aproape publicul la început de campionat. Asta este, ne adaptăm și sigur o să vină mulți să ne susțină la Mediaș. Sper să câștigăm meciul. 

Știu că vom, întâlni o echipă bună, un antrenor care-și dorește campionatul. Avem timp o săptămână se ne pregătim și vom juca mai bine decât astăzi”, a mai declarat fundașul.

Sezonul ăsta ne propunem să avem evoluții bune că ne clasăm mai sus decât sezonul trecut și să facem o echipă puternică. Să avem un sfârșit fără emoții și să-i batem pe cei din față
Bogdan Mitrea, fundaș Universitatea Cluj

Au rămas cu un singur sponsor principal

Începând din actualul sezon, U Cluj va juca doar cu compania Superbet pe fața tricourilor.

Până acum, pe partea frontală a tricourilor mai apăreau Irum, o firmă care produce tractoare, dar și De’Longhi, ce comercializează electrocasnice.

+2 FOTO

Acum cei doi parteneri au fost puși pe spatele tricourilor sub număr, la fel ca și cei de la Autoklass, iar deasupra a fost poziționată Banca Transilvania.

Citește și:

Dan Nistor o pune în gardă pe Rapid: „Mai avem și alte faze lucrate!” + dezamăgit că au fost dați afară de pe Cluj Arena
PETROLUL - U CLUJ 1-1
Dan Nistor o pune în gardă pe Rapid: „Mai avem și alte faze lucrate!” + dezamăgit că au fost dați afară de pe Cluj Arena
Andrei Gorcea a fost eroul clujenilor la Ploiești » Cum a reușit să apere penalty-ul lui Budescu
PETROLUL - U CLUJ 1-1
Andrei Gorcea a fost eroul clujenilor la Ploiești » Cum a reușit să apere penalty-ul lui Budescu
Citește și:
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
Campionate
Genoa, clubul lui Dan Șucu, a prezentat un echipament unic: „O comoară printre valuri, păzită de pirați”
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Transferuri pe repede-înainte
Superliga
CFR Cluj a scăpat de interdicție! Transferuri pe repede-înainte
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Superliga
Ianis Zicu i-a amintit lui Mihai Stoica de momentul „mai bine locuiesc într-o cutie de carton”
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
Formula 1
Toți ochii pe ea! » Reporterița care a „înnebunit” fanii din Formula 1: „Iată de ce Leclerc a terminat cursa de la Monza atât de repede”
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Revoluție la cel mai mare constructor auto din Europa. Volkswagen vinde prima fabrică din pachetul de patru uzine din Germania condamnate la închidere
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturie tulburătoare » Fostul golgeter brazilian a ajuns pe străzi: „Mai bine ca lumea să știe că am murit!”

Petrecere problematică la New York! Vedetele de la US Open, inclusiv Gabriela Ruse, au ajuns în atenția ITIA


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close