INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  13 ZILE MAI SÎNT PÎNĂ LA EURO 2008

van Basten e fericit: „Am mai multe variante de echipă”

Articol de GSP - Publicat duminica, 25 mai 2008 00:00

Marco van Basten, selecţionerul Olandei, adversara României la Campionatul European, a declarat, după meciul amical câştigat, cu scorul de 3-0, în faţa Ucrainei, că are mai multe variante de echipă înaintea competiţiei din Elveţia şi Austria, informează AFP.

"Mi-a plăcut cum a jucat Orlando Hengelaar, care a fost foarte eficient la debutul său real în echipa naţională. El este candidat pentru un loc de titular la Euro.

Van Bronckhorst ca fundaş stânga, cum a jucat în această seară, mai degrabă decât îm linia de mijloc, reprezintă de asemenea o posibilitate pentru Euro. Bouma mi-a plăcut în centrul apărării şi Rafael Van der Vaart a fost foarte bun în spatele vârfului de atac.

Este un post care poate fi ocupat şi de Van Persie şi Sneijder. Am multe posibilităţi cu lotul pe care îl am la dispoziţie. Va fi dificil să aleg titularii pentru anumite posturi. Am mai multe variante de echipă. Va trebui să mă gândesc bine", a spus Van Basten.

Marco van Basten a precizat că îl preferă pe Ruud van Nistelrooy ca vârf de atac, deşi Klaas-Jan Huntelaar a avut o evoluţie bună în amicalul cu Ucraina şi a marcat. "Duminică voi renunţa la doi jucători din lotul lărgit, iar miercuri voi renunţa la al treilea şi ultimul", a adăugat selecţionerul Olandei.

Referitor la meciul cu Ucraina, Van Basten a spus că i-a plăcut evoluţia echipei sale. "Am jucat bine, chiar dacă, este adevărat, adversarii nu au făcut un meci mare. Am văzut un fotbal bun, combinaţii frumoase şi multă motivaţie. 3-0 este un rezultat bun. Clar. Este pozitiv", a afirmat Marco van Basten.

sursa Mediafax

Citește și:
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Campionate
Carlo Ancelotti a primit o ofertă de nerefuzat și urmează să semneze!
Germania, prima finalistă a Campionatului Mondial » Nemțoaicele nu le-au dat nicio șansă deținătoarelor trofeului
Handbal

Gigi Becali a împărțit deja banii pentru victoria cu Feyenoord: „Azi am dat 50.000 de euro, o mașină și un apartament”
Superliga

Fosta finalistă de la Wimbledon le-a făcut o surpriză fanilor, într-o ținută provocatoare: „Crăciunul a venit mai devreme!”
Tenis

ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Salarii puternic tăiate și concedieri la ASF
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Șeful ANS i-a răspuns sincer lui David Popovici: „Da, e complet adevărat. Știți de ce nu i-am dat banii?” + Atac la Lipă

Fost mare fotbalist al țării, astăzi trăiește ca un om al străzii, în timp ce copiii lui stau în lux! » „Nu te poți uita nepăsător cum piere un astfel de om”

Comentarii (2)
 •  25 Mai 2008, 13:09

franta nu trece de grupe!

 •  25 Mai 2008, 12:45

ne manca astia la EURO. si ei si italienii si francezii, OO mai ales francezii. Au lot 2 si 3. Noi nu ! Ast ainseamna sa te pregatesti pentru o cursa lunga. Cate 3 amicale, nu ca noi , unul singur. SI inca nu am jucat. Sa vedem atunci accidentari :)) Hai Romania !

Vezi toate comentariile (2)
Comentează