GSP SPECIAL  »  PUBLICITATE  »  ADVERTORIAL

Lituania și Norvegia au triumfat la Campionatul European de Volei de plajă U22 disputat la Timișoara

Articol de GSP - Publicat marti, 01 august 2023 16:08 / Actualizat marti, 01 august 2023 16:12

Perspective pentru competiții de nivel mondial

Campionatul European de Volei de plajă U22, disputat la Timișoara în perioada 26-29 iulie s-a încheiat cu cele două finale. Lituania este noua Campioană Europeană la Volei de plajă U22 feminin, în vreme ce Norvegia și-a adjudecat titlul continental la masculin.

Weekend plin în Piața Victoriei din Timișoara. Pe arena amenajată chiar în fața Operei Naționale Române, s-au desfășurat semifinalele feminine și masculine, urmate de finalele competiției. La feminin, Lituania a învins Cehia, în trei seturi, devenind campioană europeană. Norvegia a câștigat contra Germaniei finala masculină, obținând titlul european. Podiumul a fost completat de Spania la întrecerea feminină, care a învins echipa Letoniei. De cealaltă parte, pe tabloul masculin, locul trei și medalia de bronz au revenit reprezentanților Letoniei care s-au impus în fața Austriei. Cea mai bine clasată echipă a României a fost cea masculină care a depășit faza grupelor, fiind depășită în primul tur cu eliminare directă de către reprezentanta Belgiei.

Lituania și Norvegia au triumfat la Campionatul European de Volei de plajă U22 disputat la Timișoara

1.500 de spectatori s-au bucurat zilnic de un spectacol sportiv de înaltă ținută

Tribunele au fost pline încă de la meciurile din faza grupelor, pe toată perioada celor trei zile de desfășurare a competiției, astfel încât, numărul spectatorilor a depășit 1.500 pentru fiecare zi de eveniment. Timișorenii au fost la înălțime și au răspuns așadar prezent în număr mare la întâlnirea cu cel mai important eveniment sportiv desfășurat la Timișoara în acest an și unul din evenimentele majore organizate în România în 2023. Găzduirea unei competiții continentale de volei de plajă a fost o premieră pentru țara noastră. Evenimentul care a început miercuri 25 iulie și s-a încheiat sâmbătă 29 iulie a fost organizat de către CSM Timișoara și Clubul Sportiv Timișoara Youth Sport Academy, cu sprijinul Ministerului Sportului, Federației Române de Volei, Primăriei Municipiului Timișoara si al Consiliului Județean Timiș.

Alături de cei 128 de sportivi reprezentând 64 de echipe din 35 de țări, au participat 120 de persoane în stafful de organizare. Meciurile au fost disputate pe 4 terenuri de joc, fiind utilizate, totodată, și 3 terenuri de antrenament la baza CSM. În total au fost folosite 1.300 de tone de nisip cuarțos dintre care 320 de tone exclusiv pentru arena din Piața Victoriei.

Lituania și Norvegia au triumfat la Campionatul European de Volei de plajă U22 disputat la Timișoara

Ce urmează pentru România și Timișoara

Prin impecabila organizare a Campionatului European de Volei de plajă U22 de la Timișoara, la mai puțin de o lună de la desfășurarea festivalului de volei de plajă Mons, Timișoara dovedește bune capacități organizatorice, menite să contribuie la prestigiul țării noastre și să mărească șansele pentru organizarea unui nou turneu continental sau chiar a unui turneu final mondial under age. De altfel, baza sportivă CSM din Parcul Rozelor din Timișoara urmează să își continue procesul de modernizare, cele 8 terenuri vor fi echipate cu instalații de nocturnă și tribune moderne, ceea ce o va face eligibilă în anii ce urmează pentru organizarea Campionatului Mondial U19 de Beach Volleyball. De asemenea, apetitul timișorenilor pentru acest sport îi determină pe organizatori să ia în considerare Timișoara pentru organizarea unor ediții viitoare naționale sau internaționale. De asemenea, organizatorii festivalului de volei de plajă Mons au anunțat intenția organizării unei ediții viitoare la Timișoara.

Organizatorii evenimentului, Dan Jitaru, antrenor de volei de peste 20 ani cu rezultate remarcabile atât la feminin cât și la masculin, la nivel național si internațional, respectiv Andrei Dinu, organizatorul Sibiu Sands – cel mai mare turneu de volei pe plajă din România, își doresc ca România să aibă un loc merituos pe harta Europei a voleiului de plajă și să crească popularitatea acestui sport în rândul tinerilor și familiilor. 

Citește și:
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
Superliga
L-a pus la punct pe Florin Tănase: „Nu are respect! Dacă îi fac și eu statistica, dă cu virgulă!”
S-a aflat motivul pentru care patronul de la FCSB insistă cu Mihai Toma: „Mi-a zis MM...”
Superliga
S-a aflat motivul pentru care patronul de la FCSB insistă cu Mihai Toma: „Mi-a zis MM...”
Gigi Becali îl vrea pe golgheterul din Superliga: „Mâine mă interesez de el” + Negocieri „în secret” pentru Bîrligea: „Renunț la un milion acum”
Superliga
Gigi Becali îl vrea pe golgheterul din Superliga: „Mâine mă interesez de el” + Negocieri „în secret” pentru Bîrligea: „Renunț la un milion acum”
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stiri extrasport
Cum s-au relaxat Ștefan Baiaram și soția Cristina, după victoria 4-0 cu Petrolul
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat
Profit.ro
Stațiunile Neptun, Jupiter, Venus, Saturn, Olimp, Costinești, Eforie și zona Tuzla atrag capital privat

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Omul din umbră din echipa „Zeiței de la Montreal”: „Nota 10? Meritul Nadiei 80%. Eu – 1%!” + De ce nu vorbește Comăneci despre barbariile lui Karolyi

Cea mai mare sală polivalentă din România e aproape gata: „Aceasta este valoarea totală a investiției”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează