FOTBAL  »  Superliga  »  CFR CLUJ

Surpriza Toma

Articol de GSP - Publicat marti, 27 mai 2008 00:00

Campioana României a decis să-l păstreze în lot pe fundaşul împrumutat la Bistriţa în sezonul trecut.

Împrumutat pentru un sezon la Gloria Bistriţa, fundaşul central Dorin Toma (31 de ani) a primit o do­ză de încredere din partea lui Ioan Andone. Tehnicianul l-a anunţat pe “Tomiţă” că va face parte din lotul campioanei pentru următorul sezon, avînd şanse să joace chiar în grupele Ligii Campionilor. Dorin Toma a petrecut şase ani în Gruia, fiind unul dintre preferaţii preşedintelui Iuliu Mureşan, care l-a apreciat pentru fidelitatea sa. “Toma e un jucător de mare caracter şi va rămîne să joace la CFR. Pune mult suflet în tot ceea ce face şi nici nu ne gîndim să nu-l păstrăm în sezonul viitor”, a declarat “Murinio”. Toma visează să joace în Liga Campionilor. “Sînt foarte bucuros că mă voi întoarce la CFR. Ştiu că s-au schimbat multe în Gruia, pretenţiile au crescut, vom avea şi un stadion european, însă sper să găsesc intrarea” , s-a amuzat Toma.

Disponibilizaţi
CFR se va dispensa în vară de jucă­to­rii împrumutaţi sau de cei care au jucat puţin în mandatul lui Andone. Astfel, Chihaia, Miclăuş, Frunză, Amoreirinha şi Mărginean vor fi vînduţi sau împrumutaţi la alte cluburi. CFR nu a renunţat la fundaşul stînga Vitinha, aşteptat în Gruia abia în septembrie.

Citește și:
Toate mesajele galeriilor din FCSB - Rapid: „Iar n-au geacă scriitorii” versus „Mioare de culoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe teren imediat după FCSB - Rapid » Primul gest făcut de Reghecampf! Pancu, de nerecunoscut

Scenografia spectaculoasă a celor de la FCSB a fost aflată de rapidiști! Meciul a fost întrerupt

Se încheie calvarul? Marea țeapă a lui Șucu e pe picior de plecare de la Rapid

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„Părinții mei câștigau în trei ani salariul meu pe o lună!” » Regretul jucătorului căruia Gigi Becali i-a pus clauză de 20 de milioane de euro

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (1)
 •  27 Mai 2008, 08:15

Dorine fii la inaltime.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează