INTERNATIONAL  »  INEDIT  »  SEARA CAMPIONILOR / ROMÂNIA - GALAXIA LUI FIGO 3-5

„A fost o bucurie de nedescris să dau gol în faţa a 12.000 de spectatori”

Articol de GSP - Publicat marti, 27 mai 2008 00:00

Atacantul lui FC Braşov, Sabrin Sburlea, a declarat marţi, agenţiei NewsIn, că a fost foarte fericit după ce a reuşit să înscrie un gol din pasa lui Mircea Lucescu, la evenimentul Seara Campionilor.

"Am marcat şi mă simt foarte fericit, dar golul acesta ar fi trebuit să fie al lui nea Mircea. Din acest motiv îi dedic dumnealui acestă reuşită. A fost o mare onoare să dau gol din pasa lui", a declarat Sabrin Sburlea care a adăugat: "A fost o bucurie de nedescris să dau gol în faţa a 12.000 mii de spectatori".

Atacantul braşovean a spus că această experienţă fotbalistică l-a ajutat să câştige încredere în propriile forţe: "Când am intrat pe teren nu am avut emoţii. Invitaţia la acest eveniment mi-a dat încredere în forţele mele. Atunci când joci în compania unor jucători de talie mondială nu poţi decât să înveţi din stilul lor de joc, iar asta te ajută să îţi îmbunătăţeşti evoluţiile în viitor".

Gică Popescu, coproprietarul lui Sabrin Sburlea, a fost cel care l-a invitat pe atacantul Braşovului la evenimentul "Seara Campionilor": "Domnul Popescu a fost principalul om care a insistat ca eu să fiu prezent la acest eveniment şi îi mulţumesc pentru încrederea acordată".

Sabrin Sburlea a fost transferat la FC Braşov de la Şcoala de Fotbal "Gică Popescu" în 2006, iar în ediţia 2007/2008 a Ligii a II-a a marcat pentru gruparea de sub Tâmpa 16 goluri, fiind al doilea golgheter al echipei.

Echipa "Stelelor Lumii" condusă de Luis Figo a învins luni selecţionata all-time a României, condusă de Gică Popescu, scor 5-3, într-un meci caritabil disputat pe stadionul Steaua, la care a asistat şi preşedintele României, Traian Băsescu.

sursa NewsIn

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga

Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”

Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis

Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Profit.ro
Retailer român, falimentat de tarifele și războiul lui Trump
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Avem LISTA COMPLETĂ de premieri olimpice, ținută doi ani la secret de COSR și de federații! + Suma totală colosală achitată după JO Paris 2024 și cine e contabila care a luat o primă imensă

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!

Comentarii (7)
 •  27 Mai 2008, 22:49

erau 12.000 DACA mai aduceai (de la brasov) vreo 5.000 ! esti obisnuit cu "BRASHOAVE"!

 •  27 Mai 2008, 19:16

au ales si ei sa organizeze Seara Campionilor..luni seara..ji restu ciocu mic k ghnecea e singurul stadion de Cl din Romania!!!

 •  27 Mai 2008, 18:46

un adevarat talent care sigur va ajunge un nume mare! prin multa munca si seriozitate...binenteles! pacat ca pentru asa o seara s-a ales ghencea!!!!!!!! exact precum cu nationala! provincia abia astepta asa un show! dar nu, de ce sa nu se organizeze in mizeria aia de capitala cu asa "microbisti"?! miticilor suntetzi de tot rasul! adica suntetzi niste rasi!

Vezi toate comentariile (7)
Comentează