FOTBAL  »  Superliga  »  SCANDALUL LICENŢELOR

Măstăcăneanu: „FRF riscă neprogramarea echipelor româneşti în cupele europene”

Articol de GSP - Publicat luni, 30 noiembrie -1 00:00

Preşedintele de onoare al clubului Ceahlăul Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a declarat, miercuri, după acordarea licenţelor cluburilor Gloria Buzău, Oţelul Galaţi şi Poli Iaşi, că gruparea nemţeană va contesta la UEFA această decizie a FRF, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Nu este nicio dezamăgire pentru noi. Oricum, în orice postură ne-am afla, noi vom încerca să facem o echipă nouă, competitivă. Însă, probabil cei de la UEFA vor trebui să se sesiseze faţă de modul în care se acordă licenţele în România, la FRF. Cred că de acum şi noi vom proceda la fel, adică nu vom mai plăti datoriile, observând că dacă eşti incorect ai câştig de cauză. Am făcut o scrisoare către FRF, probabil vom face şi la UEFA, pentru că e normal ca toţi să respectăm un Manual de Lincenţiere pe care UEFA îl impune. Dacă alţii nu l-au respectat cred că trebuie să suporte consecinţele. Dar ăsta e fotbalul în România. Problema e că cei din federaţie trebuie să aplice regulamentele internaţionale ale UEFA", a afirmat Ştefan.

Preşedintele Consiliului de Administraţiei al clubului Ceahlăul, Viorel Măstăcăneanu, a spus că este mirat de decizia Comisiei de Licenţiere. "Sunt mai mult mirat decât supărat de astfel de decizii. Ieri (n.r. - marţi), eram ca şi rămaşi în Liga I, astăzi (n.r. - miercuri) Iaşiul şi Galaţiul ai primit licenţa. Suntem obligaţi să ne continuăm calea până la final. Ne vom adresa la UEFA, pentru că sigur cei de la forul continental ne vor da câştig de cauză. Ei urmăresc strict regulile şi regulamentele şi nu ştiu de măgăriile financiare care se fac în ţara asta. Nu vor lua în seama termeni ca plăţi la dată fixă ori alte invenţii pentru a crea o ilegalitate. Am fost furaţi tot campionatul de arbitri şi văd că suntem furaţi în continuare. Dar nu de Comisia de Licenţiere, care trebuia să hotărască acest aspect, ci de alte Comisii de Apel care nu ar trebui să existe", a precizat Măstăcăneanu.

Oficialul nemţean a declarat că UEFA va trebui să dea un răspuns rapid în cazul în care Ceahlăul se va adresa forului continental: "UEFA va trebui să răspundă în termen foarte scurt, întrucât odată ce acţiunea noastră va fi înaintată, cei din FRF sunt împiedicaţi să dea o hotărâre definitivă pentru clasament şi viitoarea componenţă a Ligii I".

Măstăcăneanu a spus că FRF riscă neprogramarea echipelor româneşti în viitorul sezon al cupelor europene. "FRF riscă neprogramarea echipelor româneşti în sezonul viitor al cupelor europene. FRF a mai fost amendată acum câţiva ani în cazul Jiul, iar după amendă urmează neprogramarea în cupele europene", a afirmat Măstăcăneanu.

Întrebat dacă s-a consolat cu ideea că Ceahlăul va juca în sezonul viitor în Liga a II-a, oficialul nemţean a precizat: "Cum ne-am consolat cu multe nedreptăţi pe linie fotbalistică în acest an, dacă vom fi forţaţi să jucăm în Liga a II-a ne vom conforma. Eu însă nu cred asta pentru că ştiu ce înseamnă un organism european care nu se abate de la nişte reguli stricte. Acolo se deschide legea, se citeşte şi se aplică regulamentul. Nu se caută interpretări sau portiţe pentru a salva pe unii sau pe alţii".

Grupările Oţelul Galaţi, Poli Iaşi şi Gloria Buzău, confruntate cu unele probleme financiare, au primit licenţa de cluburi profesioniste din partea comisiei de specialitate din cadrul FRF şi vor putea evolua şi în viitorul sezon în Liga I.

Sursa: Mediafax

Citește și:
UTA - CFR Cluj: oaspeții înscriu, contrar cursului jocului
Superliga

Juri Cisotti își asigură viitorul » A semnat la o cafea: „El și soția au ales”

A semnat! Ronaldo Deaconu s-a transferat la echipa care vrea să ia pe sus Liga 1 în sezonul viitor

Prima reacție după demitere + Dezvăluiri uluitoare pentru prima ligă: „Unii jucători au cerut să plece!”

ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”

Comentarii (39)
 •  29 Mai 2008, 22:36

Nu te bucura inca tarane! Urmeaza apelul la UEFA, INCA NU ATI SCAPAT DE RETROGRADARE...licenta ati luat-o mocca!

 •  29 Mai 2008, 17:07

Da,asa e ,ne ofticam ca aveti cal mai tare stadion din....Liga a II-a.

 •  29 Mai 2008, 13:41

Vă ofticaţi că Ceahlăul are cel mai tare stadion din Moldova şi nu numai.Nici o echipă nu merită să calce pe terenul acesta,dacă sunteţi fără bun simţ jucaţi pe maidanele voastre că nu meritaţi să vedeţi ceva frumos.

Vezi toate comentariile (39)
Comentează