FOTBAL  »  Superliga  »  

"Va fi mai greu cu FC Argeş şi cu FC Braşov"

Articol de - Publicat joi, 29 mai 2008 00:00

După ce au reuşit salvarea de la retrogradare, gorjenii nu vor să se gîndească la obiectivul pentru viitorul sezon. "Depinde ce achiziţii se vor face, de noroc, de valoarea jucătorilor care vor veni şi cum se vor acomoda cu noi. Acum au mai venit două echipe puternice financiar, FC Argeş şi Braşov, şi va fi mai greu decît pînă acum. E adevărat cu şase puncte în plus şi în acest sezon poate jucam în cupele europene, dar şi fără şase puncte eram retrogradaţi. Am avut multe meciuri pe care le-am avut în mînă şi nu le-am cîştigat. Dar acesta este fotbalul, am avut şi noroc cu CFR şi cu Dinamo, putem spune şi aşa, dar şi ghinion la alte jocuri. Norocul cu Dinamo a fost toată echipa pentru că dacă nu erau ceilalţi jucători eu nu făceam nimic la acel meci. La noi contează mult forţa grupului, a echipei, nu neapărat un jucător sau altul. Nu avem individualităţi mari, dar a fost determinant totuşi pentru noi faptul că în retur s-au găsit tot timpul fotbalişti care să facă diferenţa a contat foarte mult", a comentat atacatul Alex Piţurcă. 

Citește și:
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Stiri extrasport
La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
Campionate
Anna, soția lui Lewandowski, stresată de transferul proaspăt oficializat: „O lume complet nouă”
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Tenis
A renunțat la numele sârbesc, a devenit miliardară și e în loja lui Novak Djokovic la Wimbledon
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
Special
Arenă unică în România! Un bloc de locuințe este chiar în spatele Tribunei I, în curtea stadionului
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Antifrauda poate emite decizii de impunere cu impozit de 70% persoanelor fizice
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fără milă » Cristiano Ronaldo, ținta meme-urilor după eliminarea Portugaliei de la Mondial

La 85 de ani, fostul șef al Federației se iubește cu o artistă de 32 de ani: „Sunt respectată, mă simt fericită”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează